Vin ploile la Buzău. Cod Galben în zona montană a județului

Începând de astăzi de la ora 10.00 și până pe data de 30 noiembrie la aceeași oră, zona montană a județului Buzău va fi sub cod galben de ploi ce vor acumula 25-30 l/mp și izolat de peste 40 l/mp. Printre județele afectate se află și Gorj, Vâlcea, Argeș, Dâmbovița, Prahova, și Brașov.
Temporar va ploua în aproape toată țara, dar în nordul Moldovei, în seara și noaptea de joi spre vineri (27/28 noiembrie) vor fi precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare.
La munte, îndeosebi pe creste, vor fi precipitații predominant sub formă de lapoviță și ninsoare. Până la sfârșitul intervalului se vor acumula cantități de apă de 10-25 l/mp, iar în regiunile sudice și sud-estice, precum și în zona Carpaților Meridionali, de 35-45 l/mp și local de 60-80 l/mp.
Local și temporar vântul va avea intensificări din noaptea de joi spre vineri în regiunile sudice și sud-estice, cu rafale în general de 45-50 km/h. În zona înaltă a Carpaților Meridionali vor fi rafale de 70-90 km/h. Vremea se va răci joi în sud-vest, centru și nord-est, apoi și în sud-est.
Sfârșitul de săptămână aduce în municipiu ploi și temperaturi răcoroase. Vineri se anunță o zi mai răcoroasă cu ploi în după-amiaza zilei, iar sâmbătă aceasta va deveni intensă și continuă. Duminică dimineața va fi din nou ploaie și burniță, cu condiții umede în continuare. Temperaturile nu vor urca mai sus de 9 grade pe timpul zilei, iar minimele vor scădea până la 5 grade.



