VIDEO | Victor Cobăsneanu: ,,Scoteam ziarul cu calculatoare închiriate de la un liceu și plăteam cu ciment”

A abandonat medicina, a îmbrățișat ziaristica, dar s-ar fi afirmat și în sport. Redactorul-șef al ziarului „Observatorul de Nord”, Victor Cobăsneanu a vorbit, în cadrul emisiunii „Interviu cu soroceni”, realizată de jurnalistul Vadim Șterbate, des­pre Cuizăuca natală, Orhei, studiile la medicină, soție și copii, dar și despre cum a fost creat ziarul local Observatorul de Nord. Alt subiect a fost despre profesie: una abandonată, alta îmbrățișată și a treia pe care ar fi avut-o ca alternativă.

Un interviu spumos, din care reproducem aici un fragment, pe parcursul căruia fondatorul Observatorului de Nord – săptămânal sorocean cu care OPINIA este înfrățit din luna ianuarie 2020 – povestește experiența primilor pași ai unei publicații dintr-o Moldovă în care oamenii își luau salariile în produse, redacția lucra pe computere închiriate de la un liceu și făcea abonamente pe produse agricole.

Emisiunea „Interviu cu soroceni” este realizată în cadrul unui proiect sponsorizat de Fundația Thomson Reuters ca parte a Asistenței pentru mass-media independente din statele Parteneriatului Estic, care este finanțat de Biroul pentru Dezvoltare, Comunitate și Dezvoltare al Regatului Unit.

Vadim Șterbate: Al treilea copil cum s-a născut, ziarul Observatorul?

Victor Cobăsneanu: Trebuie să spun că nu sunt un om care iubește riscul (…) Chiar nu știu ce era în capul meu când am născut copilul ăsta, Observatorul de Nord. Îmi aduc aminte câte chinuri am avut eu ca să-l numesc Observatorul de Nord, câte variante, Opinia, Status Quo… Seara mă așezam pe covor și desenam cum va fi ziarul, cum va fi această pagină… Pentru că eu aveam deja o experiență de aproape 15 ani în presă, adică eram într-un fel pregătit și voiam să fac ceva. Deși atunci eram foarte bine, angajat la un ziar republican, foarte bun. Când oamenii nu primeau salarii în bani, ci în mărfuri, eu primeam în bani. Am decis să fac treaba aceasta, dar am făcut-o într-o perioadă în care oamenii nu aveau nevoie de ziare. Îmi aduc aminte că în primul an, de 8 martie, mergeam pe stradă și făceam cadou femeilor un ziar și ele ziceau <Ia-ți ziarul de aici, eu nu am ce mânca, nu am nevoie de ziarul tău>. Și chiar mă gândesc acum, dacă aș întoarce vremea înapoi, nu știu dacă aș mai merge pe aceeași cale, pentru că a fost greu. Dar am avut alături oameni care m-au susținut. Din actuala componență a re­dacției sunt trei oameni (care au fost de la început, n.r.): Marcela Bencheci, care este redactor literar, Galina Zaborovnîi, contabila, și Victor Șemecov, designerul nostru, omul cu aranjamentele. Ei au fost oamenii care nu atât că mi-au susținut, dar au fost oamenii care m-au dat încredere că se poate face ceva. Vreau, cu această ocazie, să îl menționez pe domnul Constantin Volnițchi și, Dumnezeu să-l ierte!, pe socrul meu care m-a susținut din umbră financiar.

Uneori mergeam pe stradă și mă gândeam de unde să fac rost de bani pentru urămătorul ziar. Și o dată, Dumnezeu să-l ierte!, m-am întâlnit cu părintele Eugen Sefciuc, care mă întreabă de ce sunt atât de îngândurat. <Părinte, eu mâine trebuie să fac ziarul, dar nu știu de unde să iau bani>. Atunci m-a dus la un văr de-al lui, care mi-a dat banii pentru un număr. În afară de asta, ziarul are 23 de ani. Nu au fost cazuri în 23 de ani când la Observatorul de Nord să nu se plătească salariul. Eu nu am primit salariu. În primii zece ani eu nu am primit salariu, fiindcă am mai lucrat la Prefectură, consilierul prefectului – și mulțumesc pe acestă cale doamnei Ana Bejan -, am lucrat vreo doi-trei ani la agenția de presă MoldPress; luam salariu din altă parte. Tot ce făceam la redacție era să plătesc angajații. Tu (Vadim Șterbate, n.r) îți aduci aminte, că erai un elev care veneai cu o mapă la subțioară, știi și tu câte ceva, chiar dacă ai venit în 2002, trecuseră cinci ani.

A fost o perioadă scurtă, când în Soroca nu mai era niciun ziar. Atunci am acoperit o nișă apărând pe piață. Apoi au reapărut cele care dispăruseră. Dar care este deosebirea între Observatorul de Nord și celelalte? Noi suntem unicul ziar care nu suntem succesorii altui ziar, raional, de exemplu. Noi suntem un ziar care s-a născut de la zero; am avut doar ideea în cap, o foaie de hârtie și pixul. Noi primele calculatoare le-am închiriat de la Liceul Constantin Stere, le achitam în ciment. Făceam abonare pe produse agricole; cu această ocazie vreau să îmi aduc aminte cu plăcere de domnul director Vladimir Tcaciuc, fostul director de la Parcul de autobuze și taximetre nr. 7, care a crezut și el în ideea mea nebună (…) Și, ca o ironie a sorții, când făceam nuntă cu fiica la Buzău, el a murit.

,,Lumea crede că a face un ziar este foarte ușor”

V.Ș.: Peste o mie de numere, peste o mie de ediții au apărut la Observatorul de Nord. Mergem înainte?

V.C.: Niciodată nu m-am gândit să îl las. Lumea crede că a face un ziar este foarte ușor, pentru că nu cari pietre, nu te duci la prășit de dimi­neață până târziu. Niciodată nu m-am gândit să abandonez ziarul, dar mai degrabă m-am gândit că m-aș duce la prășit vreo două zile. 1.300 de numere este foarte mult. Dacă numeri până la 1.300 te doare limba; dar vorbim de 1.300 de ziare care au trecut prin mine total și 15 ani în două limbi, când eram traducător (în limba rusă, n.r.). Noi nu aveam traducător în ștatele redacției, eu eram traducător. Dar am făcut aceasta din plăcere; poate sună cam patetic, dar eu sunt o persoană care face un lucru din plăcere, niciodată nu m-am sculat dimineață să spun că nu mai vreau să merg la ziar, că m-am săturat. Nu m-am săturat!

,,Niciodată nu am închis ziarul pentru vreun partid”

V.Ș.: Cât de greu este să faci un ziar independent? Presa independentă în general este tachinată de oamenii politici. Au fost propuneri să treceți într-o tabără politică?

V.C.: Eu nu am avut propuneri pentru ziar, ca ziarul să se transforme din ziar independent în ziar de partid sau ziarul cuiva. În schimb, am avut eu, ca persoană, propuneri să mă ocup cu politica. Și le spuneam celor care îmi propuneau că sunt de acord, și știu, din experiența mea, să fac politică, dar am și eu o dorință: cumpărați-mi ziarul! Pentru că acesta este unica mea sursă de existență și dacă merg la un partid ziarul nu ar mai rămâne independent. Cuvântul acesta, independent, nu este folosit corect. Nu există oameni independenți. avem în vedere doi factori: pe cel financiar și pe cel ideologic. Noi, financiar, suntem independenți; nu depindem de nimeni, decât de niște fundații, de guvernele unor state care ne acordă granturi. Dar din punct de vedere politic nu poți să fii independent. Eu am un concept: eu sunt un om viu, eu sunt un om care gândește, care anali­zează, și sigur că eu am niște concepții politice. Am partide la care țin și partide la care nu țin. Și este normal să fie așa. Dar asta nu se poate vedea din paginile ziarului, dar se poate vedea din Tableta mea de vineri, care conține opinia mea cu privire la o problemă; dar, bine-mersi, pe aceeași pagină cu mine poate fi și altă opinie. Niciodată nu am închis gura cuiva și niciodată nu am închis ziarul pentru vreun partid, de stânga sau de dreapta. Noi nu suntem bine tratați de autoritățile raionale și municipale.

V.Ș.: Un semn bun…

V.C.: Este un semn bun că ne facem treaba bine. Eu nu am fost niciodată lingău, detest în egală măsură și lingăii, și pe cei care iubesc să fie linși. Sunt de-o teapă și unii, și alții. Este foarte urât când un om se lingușește pe lângă altul pentru niște favoruri efemere sau ieftine. Mai bine pierd, dar nu…

Cotidianul OPINIA și săptămânalul sorocean OBSERVATORUL DE NORD s-au înfrățit în ianuarie 2020, într-un demers jurnalistic cu mai multe motivații. Prima este istoria de aproape 30 de ani a relațiilor frățești stabilite, mai întâi la nivelul societății civile, între comunitățile buzoiene și sorocene. Apoi, vorbim despre pasul înainte care a fost făcut odată cu implicarea autorităților locale și județene din Buzău și Soroca, prin înfrățirea celor patru entități; mai întâi județul Buzău cu raionul Soroca în anul 1993, iar în 2012 a venit rândul celor două municipii. Mai mult, în anul 2017, 12 comune buzoiene s-au înfrățit cu tot atâtea comune sorocene.

De asemenea, este de notat că Municipiul Buzăul, prin Consiliul Local, a fost primul oraș din România care a semnat, la 15 martie 2018, o declarație de unire cu Republica Moldova, după ce nu mai puțin de o sută de localități, dintre care două din Raionul Soroca, și trei consilii raionale de peste Prut adoptaseră declarații similare.

Și, nu în ultimul rând, demersul nostru jurnalistic vrea să vină în întâmpinarea unui moment, nu putem ști acum cât de îndepărtat, în care autoritățile ar putea să inițieze o consultare populară cu privire la unirea celor două republici de la stânga și de la dreapta Prutului. Astfel, buzoienii și sorocenii ar putea să-și spună un punct de vedere pertinent, bazat nu doar pe zvonistică ori pe propaganda partizană pro- sau anti-unionistă, ci și pe o cunoaștere mai bună a realităților din Buzău și Soroca.

Suntem datori să mai precizăm că demersul nostru nu ar fi fost posibil fără implicarea preotului Mihail Milea, unul dintre promotorii buzoieni ai relațiilor frățești dintre Buzău și Soroca. (C.B.)