Actualitate

VIDEO | Salut milităresc în aplauze: halatele albe și forțele de ordine și-au mulțumit reciproc pentru sprijinul în lupta contra COVID-19

Polițiști, jandarmi, mi­litari, pompieri și polițiști locali au pornit vineri, sirenele autospecialelor și au prezentat onorul cadrelor medicale și personalului suport de la Spitalul Județean de Urgență, în semn de recunoștință pentru cei aflați în linia întâi în lupta cu virusul ucigaș.

Momentul a fost unul emoționant și de o parte și de cealaltă, medici, asistente și personal auxiliar mulțumind cu aplauze mi­litarilor. Prin acest gest, forțele de ordine au vrut să-i încurajeze pe cei care depun eforturi uriașe pentru combaterea ­coro­navirusului.

„Sunt foarte emoționat de această solidaritate a instituțiilor de forță ale statului. Demonstrăm ca la Buzău totul merge bine, ca dovadă că toți, Jandarmerie, ISU, Poliție și Armată, cu toții sunt cu noi și cu cetățenii și vrem ca în continuare lucrurile să se desfășoare bine. Sunt impresionat de solidaritatea oamenilor din Buzău, le mulțumesc, mulțumesc celor din conducerea județului indiferent de instituție, angajaților Spitalului Județean de Urgență Buzău. Rog buzoienii să stea acasă și doar cazurile grave să ajungă la spital, astfel încât să avem cât mai puțină expunere și contaminare”, a transmis managerul Spitalului Județean, Claudiu Damian.

Un comentariu

  1. Foarte emoționant. Dar în sens negativ. Pentru toți cei care știu ce mari eroi au fost și sunt aplaudații. Oricum, gestul poate fi acceptat doar ca o ironie. Mai ales că nu există niciun caz (declarat) la Spitalul din Buzău. Dar poate polițiștii știu mai mult. Singura luptă pe care ar trebui să o poarte medicii de aici și flora sanitară spontanee din preajma lor este cu propria indolență și incompetență.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker