VIDEO | Râmniceanul Nicolai Tăicuțu lansează volumul „Palimpsest”

„Nimeni nu e profet în țara lui” spune un proverb care evidențiază, așa cum bine știți, că de cele mai multe ori reuşitele oamenilor de seamă nu sunt recunoscute tocmai de cei în mijlocul cărora s-au născut şi format. Și totuși este! Nicolai Tăicuțu are și recunoașterea cetății, dar și pe cea a confraților de condei, adică a celor care știu cel mai bine ce este și cum este cu poezia, o părere importantă dat fiind faptul că această muncă de creație e total „nefotogenică”. Nu poate fi surprinsă, dar, acolo unde este har, așa cum este cazul lui Nicolai Tăicuțu, poezia este surprinzătoare, ca „o stare de naștere de îngeri”, cum o definește Fănuș Neagu. La Nicolai Tăicuțu, ea vine din câmpia copilăriei, unde își au rădăcinile și poetul și gândurile lui poetice.

Dumitru Ion Dincă spune că Nicolai Tăicuţu „are gravitatea gestului”. Ion Roşioru e convins că „discursul poetic al lui Nicolai Tăicuţu se răsfrâge neîncetat asupra lui însuşi”. Grigore Codrescu spune, la rândul său, „e o poezie de notaţie şi reflecţie în care lirismul e redus”, iar Petru Isachi afirmă că „poetul Nicolai Tăicuţu are forţa ridicării la esenţial”. Aceste gânduri sunt extrase de regretatul scriitor buzoian Marin Ifrim care, la rândul său, îl aprecia pe poetul râmnicean: „Nicolai Tăicuțu este un poet care și-a jucat corect cariera literară, pentru el, profesia de-o viață, cea de geolog, fiind un atu excepțional de studiere a apei din piatră seacă. A reușit! Acum, el însuși pare o fântână cu apă rece și curată într-o lume plină cu mormane de conducte, vane, robineți și nisip în lacrimi”, consemna, la vremea respectivă Marin Ifrim, care recunoștea franc și că datorită operei poetice a lui Nicolai Tăicuțu, „ora exactă în poezia română se dă și de la Râmnicu Sărat”, râmniceanul fiind unul dintre cei mai importanți poeți contemporani.

„Da. Am poezii în care scriu despre Râmnicu Sărat, despre Buzău, dar despre Câmpia Română, da. Și despre Bărăganul Ialomițean. Despre satul meu, iarăși am scris. Mi-a fost reper generalizat. Nu i-am spus numele. Parcă de vreo două ori le-am zis consătenilor mei fleveni (după numele satului – Nicolae Fleva). Și undeva spun – unde lanurile dau nume satului -, Lanurile fiind numele actual al satului”, spune poetul râmnicean, care a lansat și o carte pe care a dedicat-o satului său natal. „Am lansat cartea dedicată satului, comunei mele, Ziduri; fără prea mult fast. Era sâmbătă sau duminică, astfel că la școală nu erau doar câțiva elevi, vreo doi profesori. Cartea, propriu-zis, era dedicată învățătoarei mele și profesorului bun la toate, Sofia și Cristea Maican. Doamnei Filica, fiind bolnavă, i-am oferit cartea și căteva flori, iar pe domnul Maican l-am luat la școală la Ziduri. Despre carte a vorbit Marin Ifrim”, își amintește Nicolai Tăicuțu.

„și cum vă spuneam…”, volumul în care poetul mărturisește că „mi-am dus crucea până aici/(greu:/când eu pe cruce/când crucea pe mine)”, l-a impresionat într-atât pe regretatul scriitor buzoian Marin Ifrim încât a reunit într-un singur text aprecierile sale, dar și pe ale altora la adresa lui Nicolai Tăicuțu. „Cred în poezia lui Nicolai Tăicuțu, așa cum crede foarte motivat și cunoscutul critic literar Petre Isachi: <Poetul Nicolai Tăicuțu are forța ridicării la esențial, sacrifică efectul de amănunt în favoarea întregului, încât poemele, deși urmează o linie barocă, atestă o compoziție bine închegată, o viziune expresionistă de sorginte odobesciană (…) Comunitatea arhaică, închisă a satului/câmpiei se sustrage agresiunii prezentului, opunându-i prezențe arhetipale/simboluri ale permanenței, stări sufletești de un inefabil divin>”, scria Marin Ifrim.

De fiecare dată, cărțile lui au fost prezentate în mijlocul confraților de condei, așa cum va face și joi, 22 februarie, ora 15.00, la Biblioteca Județeană „Vasile Voiculescu”, când lansează volumul „Palimpsest”.

Geologul   Nicolai  Tăicuţu, după debutul de adolescență cu versuri în „Cadranul literar” al Buzăului (1968) a adunat încă 32 de ani pentru a publica volumul de versuri Suav (2000). Practic debutul editorial s-a întâmplat în anul 2000. „Am început să editez poezie la 50 de ani”, mărturisește poetul, făcând precizarea că un rol important în formarea sa a avut-o criticul literar Ion Roșioru. Deși nu scrie zilnic, scrie cu mult talent versuri pe care le-a adunat în multe volume. „Condiția mea balcanică, copilăria mea legată de câmpie, vară și iaz, formația mea de geolog, aplecat asupra pietrei (rocii) și savuarea scrierilor despre câmpie semnate de George Alboiu, Fănuș Neagu, Ion Gheorghe, Gheorghe Istrate au dus la formarea mea ca poet”, mărturisește acesta. Și-a făcut prieteni printre scriitori, unora dintre ei dedicându-le chiar versurile sale. „Am poezie dedicată prietenilor”, spune Tăicuțu, exemplificând: „Ion Stanciu (buzoianul și consăteanul meu), Valeriu Bârgău, Petru Ursache… Foarte mulți poeți, contemporani sau nu, sunt incluși în poeme. Aici predomină Lucian Mănăilescu. Fiecare dintre ei a venit în poemul meu cu ceva trăiri, cu ceva repere care m-au ajutat în crearea poemului. Da. era un fel de manifestare a prieteniei dintre noi”.

Despre Nicolai Tăicuțu

Născut în data de 5 februarie 1950 în localitatea Lanuri, comuna Ziduri, a urmat studiile primare la Şcoala generală din Lanuri. Cursurile liceale le-a făcut la Liceul teoretic „Al. Vlahuţă” din Rm. Sărat, iar studiile superioare  la Facultatea de geologie a Universităţii „Al.I.Cuza” Iaşi.

Primele versuri i-au fost publicate în 1968, în pagina „Cadranului literar” din „Viaţa Buzăului”, sub îngrijirea lui Mircea Ichim. A mai publicat poezie în ziarele şi revistele „Studium” din Suceava, „Muntenia”, „Opinia” şi „Renaştarea culturală” din Buzău, „Helis” din Slobozia, „Axioma” din Ploieşti, „Amphitrion” şi „Vitralii” din Rm. Sărat, „Oglinda literară” din Focşani şi „Luceafărul”. A fost antologat în culegerea de versuri a cenaclului „Al. Sihleanu”, „Vitralii râmnicene”. Este vicepreşedinte al Asociaţiei culturale „Renaşterea buzoiană” şi secretar al Asociaţiei culturale „Valman”.

Publică și acum în „Spații culturale”, revistă despre care spune că „a apărut ca o necesitate pentru municipiul Râmnicu Sărat. Cenaclul literar lâncezea (ca și acum); astfel, o mână de profesori (cenacliști) numindu-l pe Radu Cârneci, poet și traducător râmnicean, cu acordul domniei sale, DIRECTOR DE ONOARE, a format prima redacție a revistei: Valeria Manta Tăicuțu-redactor-șef și profesorii Valeriu Sofronie, Petrache Plopeanu, Răzvan Chirac și geologul Nicolai Tăicuțu. Greul l-a dus și îl duce de 92 de numere bimestriale redactorul-șef”.

Este membru al Uniunii Scriitorilor din România, filiala Bacău. Putea face parte foarte bine din oricare altă filială. Însă a ales Bacăul din mai multe motive pe care ni le împărtășește. Am ales Bacăul, spune acesta „pentru că o parte din cei care mi-au dat recomandare (trebuiau cinci recomandări) erau prieteni cu mine, îmi cunoșteau creația, și soția mea, devenită cu un an mai înainte membru al acestei filiale, era din Comănești-Bacău și era cunoscută ca fiind cu talent încă din liceu. Și să nu uităm, că nu se poate uita, cultura întâlnită la Iași. Ambii am făcut facultatea la Iași”.

Pentru cărțile sale a obținut și multe premii, despre care cu modestie nu prea vorbește: „Da. Premii am luat. Asta presupune și este o recunoaștere a valorii creației literare. Despre valoarea pecuniară a premiilor, ce să spun. Unele nu susțineau diploma, iar altele ajungeau să editezi încă un volum. Niciodată în totalitate. Eu m-am bucurat mult, pentru tipărire, de aportul sponsorilor” .