Actualitate

VIDEO | Preparate din pește pregătite de polițiști, pe masa bătrânelor așezământului de la Câmpeni

Polițiștii buzoieni au pregătit preparate din pește pentru masa de Buna Vestire a bătrânelor de la Aşezământul Social de la Câmpeni din cadrul Fundației „Sfântul Sava” de la Buzău. Mai exact, nouă dintre ei s-au întrecut în cadrul unei competiții și au făcut tot ce a depins de ei  pentru a pregăti cele mai gustoase preparate pentru bunicile din așezământ. Este mâncarea care se consumă de credincioși în această zi. Cei care țin Postul Paștelui știu că se consumă pește în ziua de Buna Vestire în amintirea gestului făcut de Hristos, care a mâncat peşte fript şi fagure de miere la scurt timp după Învierea Sa.

Acțiunea umanitară ai cărei beneficiari au fost persoanele care se află în Aşezământul Social „Sf. Sava” din comuna Câmpeni a fost pusă la cale de Asociaţia Internaţională a Poliţiştilor (IPA) Secţia România – Regiunea 1 Buzău, în colaborare cu Inspectoratul de Poliţie Judeţean Buzău. Odată pregătite, bucatele au fost transportate  de polițiștii de la Serviciul de Acțiuni Speciale. Au fost întâmpinați de preotul Ștefan Clinciu, care slujește în comunitate, preotul Mihail Milea, președintele Fundației „Sfântul Sava”, fiind atunci plecat în pelerinaj în „Săptămâna altfel” cu elevii cărora le este diriginte la Seminarul Teologic „Chesarie Episcopul” din Buzău.

La așezământul de la Câmpeni, zilnic este nevoie de 120 de porții pentru beneficiari, povestește preotul Ștefan Clinciu.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker