Monden

VIDEO | Diana Ioniță, impresionată de mesajele fanilor: „În pandemie am descoperit oameni frumoși care își rup din timpul lor pentru a-mi transforma ziua într-una specială”

• Buzoianca a lansat recent o piesă nouă care se bucură de multe aprecieri

În ciuda pandemiei, buzoianca Diana Ioniță a avut programul foarte încărcat, chiar dacă luni bune nu s-au putut organiza nunți, bo­tezuri sau alte evenimente, din cauza coronavirusului.

Frumoasa solistă a încercat să îmbine partea profesională cu sarcinile casnice, iar săptămâna trecută a lansat o piesă nouă care be­neficiază și de videoclip.

Astfel, pe lângă reamenajarea curții, gătit, gră­dinărit și sesiuni muzicale cu fanii pe rețelele de socializare, Diana a început să onoreze evenimente restrânse, așa cum prevede legea, și a filmat clipurile pieselor la care a lucrat în pandemie. Artista a lansat de curând și o melodie de suflet, pe care fanii ei au distribuit-o deja în număr mare, pentru că mesajul este unul mereu la modă.

Intitulată „Între noi n-a fost iubire”, piesa spune povestea de dragoste în care el a trădat și ea a iertat. Videoclipul are deja peste 12.000 de vizualizări în doar două săptămâni, semn că multe persoane se regăsesc în versurile Dianei Ioniță.

În paralel cu proiectele solo și cu cele alături de soțul ei, artistul Marian Ungureanu din formația „Junii”, Diana și-a reluat activitatea de profesor de canto, cu piticii ei din „Ceata lui Ioniță”.

„Videoclipul l-am filmat la Conacul Grigorescu de la Rătești”

„După ridicarea res­tricțiilor, am reluat activitatea și cu elevii mei, de data aceasta mutând o mare parte din întâlnire în curtea locuinței mele și astfel mi-am repornit viața cu speranța că încet-, încet vom simți din nou gustul normalității. Tot în această perioadă am fina­lizat materiale noi la care lucrez de peste doi ani și pe care le-am așteptat nerăbdătoare. Prima piesa lansată se numește <Între noi n-a fost iubire>și cred că este o piesă în care fiecare dintre noi s-a regăsit la un moment dat. Videoclipul l-am realizat cu o echipa din Târgu-Jiu, ACM Media-Ovidiu Achim, iar locația aleasă a fost Conacul Grigorescu de la Rătești, o bucată ruptă din rai. În viitorul apropiat, cei care mă ascultă vor avea parte de alte surprize muzicale din partea mea și pe această cale le mul­țumesc pentru toate mesajele și reacțiile frumoase pe care le au atât de YouTube, cât și pe pagina de Facebook. Pe parcursul pandemiei am început să dedic mult mai mult timp rețelelor de social media și am descoperit oameni atât de frumoși care își rup din timpul lor zilnic și-mi lasă mesaje care au puterea să-mi transforme orice zi într-una specială!”, a declarat pentru OPINIA Diana Ioniță.

Despre faptul că terasele se închid la ora 24

Artista spune că ultimele reglementări, po­trivit cărora terasele trebuie să se închidă la ora 24.00, nu sunt tocmai pe placul clienților și artiștilor, dar este mai bine decât perioada în care toate localurile erau închise.

„Evenimentele private, după această perioadă de uși închise sunt cu un număr restrâns de persoane, dar foarte frumoase pentru că oamenii sunt dornici de petrecere. Recunosc faptul că ideea ca la ora 24.00 petrecerea să se încheie a creat o oarecare tensiune, dar nu avem altă soluție decât să ­res­pectăm toate regulile pentru a ieși cât mai curând din aceasta nebunie abătută asupra omului și a vieții. Până atunci vă invit pe toți să ascultați noua mea piesă, și cu mult optimism să găsim puterea de a mai crede că totul va fi bine!”, a mai declarat frumoasa artistă.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker