Actualitate

VIDEO | DGASPC Buzău, premiată la ,,GALA Premiilor MAMA”

Luni, 8 martie, a avut loc ,,GALA Premiilor MAMA”, eveniment ajuns la a patra ediție, organizat de Consiliul Tinerilor Instituționalizați, cu scopul de a îi onora pe oamenii din România care lucrează cu copiii și tinerii din această categorie. Evenimentul a avut loc la Teatrul Evreiesc de Stat București, având-o drept invitat special pentru acordarea premiilor pe îndrăgita actriță Maia Morgenstern.

La eveniment au participat și reprezentanți ai Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Buzău, care au fost premiați la mai multe categorii. Astfel, au primit premiile pentru cei mai buni manageri de caz asistenții sociali Loredana Berechet (locul I), Marilena Munteanu (locul II) și Stela Mincu (locul III). De asemenea, șeful de serviciu Cristina Niculescu a primit premiul pentru promovarea drepturilor copilului, iar premiul pentru întreaga carieră în promovarea asistenței sociale a revenit educatorului Mihaela Orza. Dar acestea nu au fost singurele premii cu care DGASPC Buzău a fost onorată. Premiul I pentru exemplu de bună practică în protecția copilului, precum și premiul II pentru Instituția anului au fost înmânate tot Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Buzău.

Principalele proiecte realizate de DGASPC Buzău în anul 2020

În anul 2020, DGASPC Buzău a continuat implementarea proiectului ,,Casă nouă, în drum spre casă” prin construirea a două case tip duplex familial și înființarea unui Centru de zi de recuperare pentru copiii cu dizabilități. Proiectul ,,Un pas spre comunitate” a fost și el continuat alături de proiectele ,,TEAM-UP: Progres în calitatea îngrijirii alternative a copiilor” și ,,VENUS: împreună pentru o viață în siguranță”.

De asemenea, în anul 2020, DGASPC Buzău a semnat mai multe contracte de finanțare, printre care amintim proiectele ,,Servicii sociale pentru un viitor mai bun” și ,,Viață nouă în comunitate”, ce au drept scop reducerea numărului de persoane cu dizabilități instituționalizate în Râmnicu Sărat, prin sprijinirea procesului de dezinstituționalizare și tranziție spre viața independentă/servicii sociale la nivelul comunității.

Proiectul ,,Anticameră pentru viață”, în derulare în 2021

Începând cu luna ianuarie a acestui an, DGASPC a anunțat începerea implementării proiectului ,,Anticameră pentru viață”, având ca obiective furnizarea unui program de servicii integrate pentru 96 de copii și tineri care urmează să părăsească sistemul instituționalizat de protecție specială sau tineri care au părăsit sistemul instituționalizat de protecție, începând cu anul 2016; furnizarea unui program integrat de sprijin prin facilitarea integrării pe piața muncii a copiilor și tinerilor care urmează să părăsească sistemul instituționalizat de protecție și tinerilor care l-au părăsit în ultimii patru ani; sprijin acordat pentru susținerea a 40 de tineri care au părăsit sau urmează să părăsească sistemul instituționalizat, prin acordarea de servicii tip ,,prima cameră”, respectiv sprijin financiar pentru asigurarea unei locuințe și/sau a plății utilităților.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker