VIDEO / Cristina Stroe, prima piesă de autor

Unii o știu de Cristina Stroe, alții de soția lui Damian Drăghici, unii de buzoianca supertalentată din backing-ul Andrei, dar Creona este cea mai artistică latură a sa. De aceea, Cristina Stroe este mai mult femeie și mamă, iar Creona este doar muzică, iar prima piesă ce-i prezintă textul și muzica a fost lansată săptămâna aceasta și poartă titlul „Fură-mi inima”. 
„De multă vreme <vă ameninț> că lansez, că vin cu muzică nouă, că fac, că dreg… M-am pregătit un an și jumătate pentru momentul în care îmi voi prezenta proiectul. Eu sunt foarte mândră de ceea ce a ieșit și sunt foarte recunoscătoare pentru toți oamenii pe care Dumnezeu i-a pus pe drumul meu. Ei au crezut mereu în mine și au pus umăr lângă umăr pentru ca viziunea mea să capete contur și să se materializeze. Vă voi povesti despre fiecare în parte, la momentul potrivit. Așadar, va invit pe toți în călătoria mea, în care, va voi dezvălui, prin fiecare piesă, câte o latura de-a mea. Acum este despre inima”, a povestit fanilor săi buzoianca.
Creona a denumit acest concept „Culorile”, pentru că fiecare clip va avea câte o culoare predominantă, culoare pe care ea o va asocia cu emoția pe care o canta în piesă. „Pe 22 am lansat prima <culoare>, ROȘU. Vă aștept cu păreri și subscribe pe canalul meu”, a mai scris Cristina Stroe.
Luna aceasta este foarte specială atât pentru ea cât și pentru Damian Drăghici, nu numai datorită debutului său ca artista Creona, ci și pentru că sunt cele două ocazii de declarat dragostea, 14 si 24 februarie; mai mult, la începutul lunii ei sărbătoresc împreună încă un an de iubire, peste cei „savurați” până acum. „La mulți ani nouă! Luna aceasta s-au împlinit patru ani de când am început să visam împreună. Nu avem o relație perfectă, dar de-asta suntem încă aici… pentru că știm ce grădină avem. Știm că uneori se mai usucă florile, dar le udăm și înfloresc din nou. Am scris melodii pentru tine și tu pentru mine. Am râs și am plâns împreună de 1.000 de ori. Ne-am ridicat unul pe altul și ne-am dat unul altuia în cap de <năpe> mii de ori… dar ne iubim. Asta știu. Noi doi ne iubim într-un fel în care nu mulți pot să înțeleagă. Oriunde m-aș pierde, știu că tu m-ai găsi. Te iubesc și îți mulțumesc, bukilau!”, i-a scris Cristina partenerului său de viață, Damian Drăghici, zilele trecute.



