Administrație

VIDEO / Cât mai durează reabilitarea străzilor mari din oraș

Marile artere ale orașului sunt în reabilitare în perioada aceasta, iar venirea primăverii a însemnat și demararea proiectelor la nivelul infrastructurii, care au început încă de anul trecut. Deși situația este incomodă pentru buzoieni, care sunt nevoiți să ocolească străzile în lucru, rezultatul se anunță unul promițător și rapid, primarul Constantin Toma spunând că până la toamnă lucrările vor fi finalizate.

Una dintre străzile în lucru este Bulevardul Industriilor, acolo unde s-a ajuns la faza finală pe calea doi, cea a turnării stratului de uzură, urmând ca trotuarele, precum și spațiile verzi, să fie amenajate, alături de căile de acces către numeroasele companii din zonă. Din păcate, podul de peste calea ferată, de la capătul Bulevardului, va intra în reabilitare abia de la 1 mai și va fi impracticabil timp de peste
100 de zile.

„Săptămâna trecută s-a început stratul de uzură, stratul final, pe calea doi a acestei străzi foarte importante a Buzăului. Dacă ne va ajuta vremea, pentru că se anunță și ploi, se va finaliza în maxim o săptămână. Se va continua cu trotuarele, spațiile verzi și intrările către companiile care activează această zonă. Se va începe și pe Transilvaniei, să se rectifice ce s-a început, după care, toată concentrarea va fi pe Bulevardul Unirii, de la un capăt la altul. Mai avem încă un șantier la capătul Bulevardului Industriilor, respectiv, reabilitarea totală a podului peste calea ferată. Din cauza faptului că nu avem finalizat încă Bulevardul Industriilor, probabil că vom începe înainte sau după 1 mai, iar timp de 104 zile, din păcate, circulația va fi doar pe podul de la Drăgaică, dar acest pod trebuie refăcut, pentru că există un pericol real de prăbușire”, a spus primarul Toma.

Constantin Toma le promite buzoienilor că va termina lucrările anul acesta, cel mai probabil până la toamnă, și își dorește ca acestea să fie de calitate și durabile. Toma a mai declarat, cu altă ocazie, că deși cârcotașii critică proiectele sale, este sigur că orașul se află pe o traiectorie bună, iar rezultatele vor dovedi acest lucru.

„Cele trei străzi mari ale Buzăului vor fi finalizate în acest an, probabil spre toamnă, în luna septembrie, dar suntem în termenii contractului și doresc ca aceste lucrări să fie și de calitate, pentru că, pentru 20-30 de ani de aici încolo trebuie să uităm de ele (…) Vom continua toate proiectele de infrastructură în Buzău, primăvara a început sub semne bune și sper ca anul acesta să reușim să ne ducem toate proiectele, care sunt foarte multe, la capăt, la nivelul unei calități bune și Buzăul să arate încet-încet bine, lucru care a început să se întâmple deja”, a spus Toma în încheiere.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker