Actualitate

VIDEO | Buzoienii din Prefectură, comparaţi de ministrul de Interne cu Leonardo da Vinci

Bilă albă pentru judeţul Buzău la prima ,,întâlnire video” cu noul ministru al Afacerilor Interne. Joi, în videoconferinţa cu prefecţii şi şefii structurilor teritoriale ale MAI pentru pregătirea alegerilor prezidenţiale”, Marcel Vela i-a lăudat pe reprezentanţii Prefecturii Buzău pentru modul în care au fost pregătite pachetele cu buletinele de vot şi celelalte materiale ce vor fi împărţite sâmbătă birourilor electorale din cele 426 de secţii de votare de pe raza Judeţului Buzău. Aceasta dupăce ministrul a văzut fotografiile de la locul de depozitare, cu sacii deja pregătiţi pentru predare către responsabilii cu organizarea alegerilor în localităţile judeţului. Vela a dat chiar exemplu Buzăul celorlalte judeţe.

,,Perfecţiunea pe care am văzut-o aici aminteşte de Leonardo da Vinci”, a spus Marcel Vela.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Instituţiei Prefectului, Gabriel Cosma, celelalte buletine de vot şi  celorlalte materiale vor fi distribuite către reprezentanţii secţiilor de votare începând de sâmbătă, de la 8,30. Reprezentanţii prefecturii au întocmit un ­gra­fic conform căruia întreaga operaţiune ar trebui să se finalizeze în jurul orei 17,45.

Marcel Vela le-a cerut angajaţilor MAI să nu accepte nicio ameninţare sau încercare de influenţare în cadrul procesului electoral, iar dacă acest lucru se întâmplă să anunţe imediat aceste lucruri.

„Vă garantez că acest minister va fi depolitizat. Cei care sunteţi acum în direct cu mine, din judeţe, din aparatul central, consi­deraţi că acum, înainte de alegerile care au loc peste câteva zile, sunteţi dezlegaţi de orice promisiune, orice obligaţie, orice îndatorire faţă de politiceni, faţă de partide, faţă de cunoştinţe, care v-au susţinut şi v-au promovat în unele funcţii de răspundere la nivel judeţean”, a spus Vela, în videoconferinţa cu prefecţii pentru coordonarea activităţilor de organizare a alegerilor prezidenţiale.

„Sunteţi poliţia ­naţio­nală. Vă dezleg de orice obligaţie. Respectăm împreună legea şi aşa va fi. Orice ameninţare, influenţă, orice apropo, aluzie care vă pun în pericol intervenţia, integritatea, devotamentul, o să vă rog să le anunţaţi direct şefului de armă care are de la mine rugămintea de a mă anunţa pe mine în următorul ­mi­nut, indiferent de oră, pentru că nu voi tolera ca undeva, într-o localitate, într-un judeţ (…) greşeala unui coleg implicat în procesul electoral să arunce o pată inclusiv pe dumneavoastră, începând cu prefectul până la oricare inspector şef”, a adăugat Vela.

2 Comentarii

  1. si eu la fel le doresc numai de …bine chiar ma mandresc cu ei oameni de un imens caracter , nu isi vor parasi posturile ocupate datorita pregatirii si istoricului profesional impecabil fara sa fie ,,impinsi,, pe la spate mai ales ea …asta e , vorba lui Tomel.

  2. Probabil ca D-na Prefect, ca si D-l Primar, nu pare a fi PSD-ista. Ptr. ca sunt f. multi din acest partid, care nu impartasesc simturile unui Stefanescu, Serban, Iordache, Nicolicea, Oprisan , Buzatu , etc. Inainte de a fi artist, trebuie sa fii om si aceasta conditie o indeplinec aici la noi, cei doi. Nu cunosc cum este cu seful C.J., sper sa nu fie un fel de Mocanu sau Bagiu. Si de este aproape de primar si prefect atunci le doresc multi ani aici in Buzau.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker