Monden

VIDEO | Buzoianca Roberta Porumboiu i-a uimit cu vocea ei pe jurații de la Românii au Talent

Roberta Porumboiu, puștoaica de 9 ani care s-a remarcat până acum la numeroase competiții muzicale la nivel național, a urcat pe scena Românii au Talent pentru a-și demonstra calitățile vocale indiscutabile, iar momentul ei a stârnit emoții și lacrimi de bucurie.

Buzoianca a interpretat piesa Christinei Aguilera „You lost me” și a reușit să îi uimească pe toți cei patru jurați, care au ascultat-o și au aplaudat-o frenetic. Talentata concurentă s-a declarat o admiratoare înfocată a Andrei, menționând și că mu­zica este un medicament pentru ea.

Andi Moisescu a fost de părere că Roberta poate „descătușa emoția”, spunând și că tot ceea ce se întâmplă la Românii au Talent este surprinzător, de fiecare dată.

„Dacă la 9 ani ai cântat așa, ce o să cânți la 19 ani?”

„Se descătușează emo­ția. Noi suntem din ce în ce mai uimiți de ceea ce se întâmplă în această emisiune. Cânți așa cum ar cânta un copil care are… 19 ani. Sunt uimit. Dacă tu, la 9 ani, ai cântat așa, ce o să cânți la 19 ani? Ești foarte drăguță, talentată, extrem de matură în exprimarea artistică, pentru vârsta ta”, i-a transmis Andi buzoiencei de 9 ani.

Florin Călinescu a fost, la rândul său, impresionat de vocea Robertei Porumboiu, cu atât mai mult cu cât a aflat că această cântă de la vârsta de 3 ani. Și, bineînțeles, a tras concluzia că numai un talent nativ poate conduce la o asemenea performanță care a ridicat sala în picioare la propriu, nefiind vorba doar despre o metaforă.

„E un mister cum se poate cânta așa la vârsta asta”

„Mă interesează ce ai făcut de la 0 la 3 ani și jumătate, dacă tu cânți de la 3 ani. E un mister cum se poate cânta la vârsta asta, dar dacă ești talentată, totul devine foarte simplu”, a  spus Florin Călinescu.

Buzoianca a primit patru de Da din partea juraților, obținând șansa de a evolua în etapa viitoare a competiției.

Roberta a mărturisit că este o mare fană a Andrei și visează încă de acum la miile de oameni de la spectacolele sale viitoare care să aprecieze rezultatul muncii, căci buzoianca este hotărâtă să meargă pe acest drum în viață, iar primul pas l-a făcut la PRO TV, în showul Românii au Talent.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker