Monden

Video/ Buzoianca Diana Secu, gata de o carieră muzicală solo

Vă mai amintiți pe buzoiancă Diana Secu? Fata care acum opt ani apărea pe scena X Factor și reușea să convingă jurații să o trimită mai departe în bootcamp? Acum, după o colaborare cu trupa „The Pixels”, s-a hotărât să încerce să se afirme pe cont propriu, lansând single-ul „Cum Save me”. Diana concura în 2012 la X Factor și reușea să trecă de audiții până în bootcamp, unde a fost eliminată după ce a încercat să facă echipă cu alte trei fete cântând o piesă de la Spice Girls. Asta după ce la audiții a ales o piesă din muzica pop/rock, „Your Heart is as Black aș Night”, de Melody Gardot, punându-și în valoare timbrul profund. Delia i-a zâmbit la acel moment triumfătoare: „Da, categoric da! Ai timbru, mi-ar plăcea să lucrăm împreună”. Chiar dacă a părăsit destul de repede X Factor, buzoianca avea să devină solista trupei The Pixels. Acum însă vrea să demonstreze că poate să își facă singură un nume în industria muzicală, iar primele semnale primite din partea presei de specialitate sunt extrem de pozitive.

„O cântăreață de care veți mai auzi”

„Diana Secu este o cântăreață tânără de care veți auzi din ce în ce mai mult. Și-a intrat în rolul de solistă de când activa cu trupa bucureșteană The Pixels, ca acum să ofere o muzică mai apăsătoare, cu o abordare modernă și occidentală, de actualitate. E rock, dar te prinde și dacă nu îți plăcea înainte. E catchy, dar are și o atmosferă de alee pustie la 2 noaptea în districtul roșu”, spun cei de la unsite de muzica.ro despre Diana Secu. „Cum Save Me” este o combinație savuroasă și sexy ce se împleticește între vibe-ul chic goth și chitara cu adâncituri într-un soi de country. „O mixtură wild, spicy, care-ți sucește mințile și îți reașează gusturile”, după cum spun criticii de muzică.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker