Actualitate

VIDEO / Afacere de familie. Un buzoian și-a trimis soția să se prostitueze, iar altul concubina

UPDATE

Instanța a emis mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile pe numele celor doi reținuți pentru proxenetism. Decizia poate fi contestată.

Și-au trimis iubitele să se prostitueze peste hotare iar banii astfel obținuți i-au investit în autoturisme de lux ori în vacanțe. Doi buzoieni de 27 și, respectiv, 32 de ani, au fost reținuți pentru proxenetism, fiind acuzați că în perioada 2016-2020, ar fi determinat şi ar fi înlesnit practicarea prostituţiei de către două tinere de 25 și 26 de ani, pe teritoriul mai multor state. De fapt este vorba despre soția celui de 32 de ani și concubina celui de 27 de ani. Cele două tinere au fost trimise să se prostitueze în Elveția, Marea Britanie, Germania, dar și-au oferit serviciile și în țară. De pe urma lor, cei doi indivizi ar fi obținut în jur de 250.000 de euro. Cei doi suspecți reținuți provin din familii bune, din municipiul Buzău, și, fără un trecut infracțional. În anturajul lor sunt însă personaje cunoscute oamenilor legii.

Marți, polițiștii au efectuat percheziții imobiliare în Vadu Pașii, Măgura și în municipiul Buzău, la domiciliile celor doi dar și la locuințele părinților lor. La finalul verificărilor, indivizii au fost reținuți pentru 24 de ore, iar astăzi au fost prezentați procurorului de caz cu propunere de arestare preventivă.

În ziua de 29 decembrie a.c., poliţişti de investigaţii criminale împreună cu poliţişti de ordine publică, de investigarea criminalității economice, specialiști pe linie de arme, explozivi și substanțe periculoase, de la Secţia de poliţie rurală Mărăcineni, criminaliști şi luptători de la Serviciul pentru Acţiuni Speciale Buzău au efectuat șase percheziţii domiciliare la persoane bănuite de comiterea infracţiunii de proxenetism.

Activităţile au fost desfăşurate în baza mandatelor de percheziţie emise de Judecătoria Buzău.

Perchezițiile au fost desfășurate la imobile din Vadu Pașii, Măgura și municipiul Buzău.

Au fost puse în aplicare 15 mandate de aducere, cu vârste cuprinse între 22 și 55 de ani, din județele Buzău, Vrancea și Teleorman, persoane care au fost conduse la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău pentru continuarea cercetărilor.

Cu ocazia perchezițiilor domiciliare au fost identificate și ridicate mai multe medii de stocare. Totodată, a fost indisponibilizat un autoturism de lux.

Din verificările efectuate a rezultat că în perioada 2016-2020, doi tineri în vârstă de 27, respectiv 32 de ani, ambii din municipiul Buzău, ar fi determinat şi ar fi înlesnit practicarea prostituţiei de către două tinere de 25 și 26 de ani, pe teritoriul mai multor state ( România, Elveția, Marea Britanie, Germania). În urma activităților ilicite, cei doi tineri ar fi obținut foloase materiale estimate la 250.000 de euro.

Faţă de cei doi tineri s-a luat măsura reţinerii pentru o perioadă de 24 de ore sub aspectul săvârşirii infracţiunii de proxenetism, urmând a fi prezentaţi parchetului cu propunere de sesizare a instanței de judecată în vederea  dispunerii măsurilor legaleȚ, informează IPJ Buzău.

 

Un comentariu

  1. Asta înseamnă dragoste adevărată și cupluri fericite! Nu te poți opune dragostei adevărate!

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker