marți, 24 noiembrie 2020

Victorie scăpată printre degete de handbalişti la Vaslui

• CSM Vaslui – HC Buzău 26-24 (11-12)

HC Buzău a stricat cu o mână ceea ce a construit cu cealaltă în deplasarea de la Vaslui. După o desfăşurare a ostilităţilor imposibil de anticipat, echipa buzoiană nu s-a ales cu nimic de pe urma meciului din Moldova, deşi a condus şi cu 5 goluri în prima repriză şi s-a aflat în avantaj, 24-23, cu 3 minute înainte de final.

Un adevărat meci de coşmar pentru elevii lui Eliodor Voica, iar cele 3 puncte ar fi constituit un imens pas înainte în tentativa de a evada de pe penultimul loc, mai ales că şi Bacăul a pierdut în aceeaşi etapă pe terenul Stelei. După ce HC Buzău a intrat la pauză cu un avans minim, 12-11, vasluienii au revenit în forţă de la vestiare şi au pornit cursa de urmărire.

Incomodaţi de ceea ce se întâmpla şi parcă intraţi în panică, buzoienii nu au mai reuşit să păstreze ritmul din prima repriză. Gazdele au preluat în scurt timp conducerea, dar finalul a fost pe muchie de cuţit. Buzăul s-a aflat în avantaj, 24-23 în minutul 57, dar nu a mai reuşit să înscrie pe final, unul în care moldovenii au marcat golul care a risipit emoţiile, 26-24, în ultima secundă.

Miercuri, misiune ingrată pentru handbaliştii buzoieni care vor întâlni la Sala Sporturilor, de la ora 18.25, pe Steaua Bucureşti.

Marcatori HC Buzău: Shahoo Nosrati – 5 goluri, Fabacary Dieme – 4 goluri, Alexandru Tălmaciu – 3 goluri, Liviu Mironescu – 3, Zamfir Dumitrana, Alin Şania, Andrei Grasu, George Roşca – 2 goluri, Alex Ionescu – 1 gol.

Clasament

  1. Dinamo 39 p.
  2. Potaissa 32 p.
  3. Steaua 32 p.
  4. Baia Mare 31 p.
  5. CSM Bucureşti 29 p.
  6. Constanţa 27 p.
  7. Călăraşi 25 p.
  8. Timişoara 23 p.
  9. CSM Focşani 22 p.
  10. CSM Vaslui 21 p.
  11. CSM Făgăraş 19 p.
  12. CSM Bacău 16 p.
  13. HC BUZĂU 10 p.
  14. CSM Reşiţa 7 p.

loading...
error: Content is protected !!