Sport

Victorie de pus în ramă

Gloria Bistrița – Gloria Buzău 22-30 (11-16)

Debut absolut fantastic pentru Adrian Chiruț pe banca Gloriei! Sâmbătă seară, la Bistrița, într-un meci din prima etapă a returului Ligii Naționale, antrenorul sucevean și-a făcut debutul la echipa buzoiană, iar prima sa partidă a fost de-a dreptul incredibilă! După un joc aproape perfect, cum, poate, de mult n-a mai arătat, Gloria a zdrobit, practic, la ea acasă, una dintre cele mai puternice echipe din campionat, cu numeroase inter­naționale și cu al doilea cel mai mare buget din Liga Națională. Doar primul sfert de oră, atât s-a păstrat echilibrul, cu Bistrița în avantaj, dar Alina Ilie a înscris pentru 8-7, apoi macedoneanca Marija Shteriova a marcat de trei ori la rând, 11-7, iar Buzăul a început să zburde pe teren.  A fost 11-16 la pauză și nici în partea a doua vedetele gazdelor nu și-au mai revenit, diferența   s-a mărit la 7-8 goluri, astfel că la capătul a 60 de minute de pus în ramă, fetele lui Adrian Chiruț s-au impus cu scorul de 30-22! ,,Aportul meu e prea mic, e victoria fetelor, au muncit extraordinar. Este, într-adevăr, mult de muncă, au fost greșeli de ambele părți, dar am reușit o victorie mare, împotriva unei echipe puternice și sunt 3 puncte aduse, nu pot să spun nesperat, dar trei puncte grele. Am găsit un grup extraordinar și au dat totul, asta cam ce-am reușit să facem într-o săptămână”, a declarat, după jocul de la Bistrița, noul antrenor al Gloriei, Adrian Chiruț.

,,Frustrările se adună, va trebui să facem ceva, să schimbăm ceva. Am început bine, iar de prin minutul 15   s-a rupt ceva. Trebuie să ne uităm la meci și să ne facem o analiză. În momentul în care pierzi la opt goluri dife­rență acasă trebuie să te gândești foarte bine la ce ai de făcut pe viitor pentru că lucrurile nu mai pot funcționa așa, trebuie să se schimbe”, a spus și antrenorul Bistriței, Horațiu Pașca. Examenele de foc continuă pentru Adrian Chiruț și fetele sale și etapa următoare, sâm­bătă, 19 februarie, când la Sala Sporturilor, Gloria va primi vizita liderei Rapid București (ora 11.00, TVR 2).

Gloria a provocat iureș la Bistrița: amenințări și salarii blocate

Eșecul incredibil prin proporțiile scorului suferit în fața Buzăului a provocat o undă de șoc la Bistrița. Chiar a doua zi după meci, duminică, clubul a emis un comunicat în care anunța că salariile au fost blocate, iar jucătoarele au fost amenințate cu trimiterea la echipa secundă sau chiar cu rezilierea contractelor! ,,Din respect pentru comunitate, suporteri și iubitorii handbalului din județul Bistrița-Năsăud, din cauza rezultatelor sub așteptări ale echipei din Liga Florilor MOL, dar și pentru că nu tolerăm lipsa de implicare și atitudine în joc, la propunerea antrenorului principal și în urma raportului efectuat de acesta, condu­cerea CS Gloria 2018 Bistrița-Năsăud a luat o serie de decizii importante. S-a decis blocarea plății remunerațiilor către întreaga echipă, până când rezultatele vor impune plata performanței. De asemenea, s-a hotărât ca jucă­toarele care nu au respectat și nu vor îndeplini sarcinile tehnico-tactice, indiferent de numele și valoarea acestora, dar și cele care nu vor avea atitudinea demnă de o echipă care își dorește performanță, vor fi trimise pentru a se pregăti și activa în cadrul echipei de Divizia A a clubului nostru sau li se vor rezilia contractele de activitate sportivă”, se spune în comunicatul clubului bistrițean.

BISTRIȚA: Măzăreanu, Salamakha – Chintoan – 4 goluri, Iuganu (3), Seraficeanu (3), Kovacevic (3), Barbosa (3), Dincă (2), Bazaliu (2), Zulic (2), Rodriguez, Ardean, Moisă. Antrenor: Horațiu Pașca

BUZĂU: Batinovic, Mîr­că-Olariu – Shteriova – 9 goluri, A. Ilie (5), Subțirică (4), Zamfirescu (4), Czeczi (3), Simion (1), Stoleru (1), Petrovic (1), Savu (1), Samson (1), Condurache, Harabagiu. Antrenor: Adrian Chiruț

Liga Națională – Etapa a 14-a

  • Știința București – CSM București 24-32
  • SCM Craiova – SCM Rm. Vâlcea 29-34
  • Minaur Baia Mare – Măgura Cisnădie 34-27
  • HC Zalău – Dunărea Brăila 26-24
  • Dacia Mioveni – CSM Slatina 26-25
  • Rapid București – CSM Deva 33-20
  • Gloria Bistrița – Gloria Buzău 22-30

Clasament

  1. RAPID 36 p.
  2. CSM București 34 p.
  3. SCM Rm. Vâlcea 31 p.
  4. Gloria 28 p.
  5. Cisnădie 24 p.
  6. Brăila 22 p.
  7. HC Zalău 22 p.
  8. Baia Mare 21 p.
  9. SCM Craiova 17 p.
  10. Bistrița 16 p.
  11. Mioveni 15 p.
  12. CSM Slatina 12 p.
  13. Știința 3 p.
  14. CSM Deva 0 p.

Un comentariu

  1. Felicitari fetelor, noului antrenor pentru aceasta victorie dar sa nu ne imbatam cu apa rece..La Bistrita se intampla ceva , nu se joaca la nivelul echipei, a banilor castigati samd..au mai castigat si alte echipe …si sunt si pe locul pe care sunt….o echipa joaca cat o lasa si advesarul sa joace…

Articole similare