Sport

Victorie de prestigiu scăpată printre degete. La propriu

Gloria a reușit, timp de mai bine de o repriză, să se bată de la egal la egal cu o primă divizionară, favorită certă înainte de partida disputată miercuri, în Crâng. A avut avantaj la pauză, dar nu a gestionat rezultatul, pierzând cele trei puncte și 12.000 de euro, sumă cu care ar fi fost recompensată de federație pentru un succes în cupă.

Atât Mircea Rednic, cât și Andrei Prepeliță, au trimis în teren formule în care s-au regăsit și jucători uzitați mai puțin în partidele de campionat. Buzăul putea da lovitura încă din minutul 10, după un contraatac rapid, la capătul căruia Chică Roșă a culcat din fentă un apărător advers, i-a pasat lui Pervan, însă acesta a preferat să „bibilească” balonul cu vreo două-trei atingeri în plus, în loc să șuteze din prima, dintr-o poziție ideală, de la 8 metri.

În minutul 29, același Pervan a creat panică în careul advers. Croatul a executat o lovitură liberă direct în zid, tot el a recuperat balonul, făcând slalom printre arădeni. Finalizarea a lăsat însă de dorit, mingea șutată de mijlocașul de la Gloria trecând peste poartă.

Golul gazdelor a venit în minutul 32, la capătul unei faze create de Chică Roșă. Botoșăneanul  a protejat balonul la 30 de metri de poarta adversă, inventând apoi o pasă care a tăiat apărarea adversă ca un cuțit. Destinatarul, Vali Dumitrache, a înscris, tehnic, cu scăriță, din 6 metri lateral dreapta.

Putea fi 2 la 0 până la pauză, dar Pervan, scăpat singur, a tras chiar în portarul Kucher.

Ca un bătrân cu artrită silit să facă prestidigitație…

După pauză, tot Gloria a fost echipa mai bună. Chică Roșă a irosit oportunitatea majorării scorului, ezitând să paseze în careu, deși avea cel puțin doi coechipieri liberi.

Minutul 57 a fost fatidic pentru elevii lui Prepeliță. Marcelo Freitas, intrat în teren după pauză, a șutat de la 30 de metri, chiar sub transversală. Haymamba nu a avut reacție, deși, spun mulți, execuția brazilianului ar fi fost parabilă.

Ostilitățile au căpătat altă turnură odată cu golul egalizator al oaspeților. „Bătrâna Doamnă” a fost tot mai sprintenă, Gloria a adus pe alocuri cu un bătrân cu artrită silit să facă prestidigitație. Buzoienilor, „atinși la moral” nu le-a mai ieșit aproape nimic. Golul doi al oaspeților a venit oarecum firesc, într-un moment în care UTA controla, de câteva minute, jocul. Haymamba a greșit flagrant la șutul expediat de Fabry de la distanță, mingea l-a lovit în piept, iar Vucenovic, omul potrivit la locul potrivit, a împins balonul în plasă. Dovadă că portarul camerunez încă mai are de muncit pentru a fi comparat cu Onana, asemănarea cu al său conațional rezumându-se, deocamdată, doar la coafură.

Până la final, Gloria n-a mai avut replică, deși, cu heirupismul tipic echipelor din liga secundă, s-a aruncat cu mai tot efectivul în atac. Soluțiile către poarta lui Kucher au lipsit cu desăvârșire, oaspeții apărându-se calm, ca o echipă de Superligă.

  • Gloria Buzău: Norbert Haymamba – Sergiu Pîrvulescu, Kamil Wiktorski, Dimitrios Patapis, Robert Sălceanu, Diogo Izata (Ionuţ Şerban 65’), Antonio Georgiev, Marko Pervan (Dinko Trebotic 46’), Valentin Dumitrache (Andreas Mihaiu 65’) , Viktor Angelov (Matei Tănasă 46’), Adi Chică-Roşă (Dominik Radic 65’)
  • Rezerve neutilizate: Alexandru Greab – Ionuţ Nadolu, Alin Dobrosavlevici, Idan Golan.

Prepeliță: Un rezultat de egalitate era echitabil

Andrei Prepeliță

După meci, tehnicianul Buzăului i-a luat apărarea goalkeeperului camerunez, afirmând că lui Haymamba nu i se poate imputa înfrângerea:Nu cred că jocul de astăzi s-a pierdut pe două greșeli individuale, toți câștigăm și toți pierdem. Primul gol putea fi evitat, un jucător care trebuia să iasă în presiune pe adversar, pe zona lui, nu s-a întâmplat, și după aceea, nu știu dacă a fost parabil, a fost o distanță mare. Și Alex e un copil până la urmă, trebuie să îi dăm încredere. Din punctul meu de vedere, are niște calități foarte bune, le-a demonstrat în celelalte meciuri de Cupă pe care le-am jucat. Astăzi a fost un meci împotriva unei echipe de primă ligă, probabil a avut emoții. Ne doream să câștigăm și să mergem cât mai departe, dar a trebuit să le dau minute și celorlalți jucători, care au mai avut probleme de sănătate și trebuiau introduși în circuit. Totodată, ceilalți trebuiau să aibă un moment de respiro, ținând cont că duminică jucăm un meci important acasă”, a spus Prepeliță.

Acesta a mai opinat că un rezultat de egalitate ar fi fost mai echitabil: În primul rând, în prima repriză mi-am dorit să văd atitudine din partea lor și asta s-a întâmplat. Am controlat jocul, am construit de la portar, am ajuns în situații favorabile de a marca, puteam face 2-0, am ratat ușor niște faze. După aceea, în a doua repriză, nu înțeleg de ce ne-am retras. Probabil, mentalitatea asta, deși majoritatea sunt jucători care au jucat în Liga 1, am făcut un pas în spate și le-am permis. OK, a venit golul, dar jucătorul advers n-a fost presat de niciun jucător de-al nostru și a prins un șut foarte bun. Nu știu dacă era parabil, nu am văzut execuția. Chică a scăpat singur și putea să facă mai mult, a avut și Mihaiu în a doua repriză… Am mai avut situații și cred că puteam să le tratăm altfel și să mai marcăm un gol. Astăzi un rezultat de egalitate era echitabil”, a mai spus antrenorul Gloriei.

Dincolo de cele 12.000 de euro, sumă deloc de neglijat pentru o grupare de eșalon secund, Gloria a trecut pe lângă o victorie care ar fi însemnat un boost psihic important înainte de meciul cu Steaua. Până duminică, lui Andrei Prepeliță îi revine și sarcina psihologului, într-un vestiar în care moralul nu poate fi la cote maxime, după două înfrângeri consecutive.

Un comentariu

  1. Haymamba seamana si la gafe cu Onana, nu doar la freza. Eu nu stiu de ce nu e folosit Dragos Horeboiu sau de ce a fost adus acest portar camerunez, in conditiile in care piata fotbalistica e plina de portari romani, chiar si tineri, un exemplu fiind portarul Raul Balbarau, fostul portar al celor de la CSA.

Articole similare