Actualitate

Veteran de război, felicitat de autorităţi la împlinirea onorantei vârste de 100 de ani

Zi importantă la Pie­troasele. Reprezentanţi ai Fundaţiei „Mareşal Alexandru Averescu”, Diviziei 2 Infanterie „Getica”, Centrului Militar Buzău, Asociaţiei Cultului Eroilor Buzău şi Consiliului Ju­deţean Buzău l-au vizitat marţi, 9 aprilie, pe veteranul de război locotenent(rtr.) Gheorghe N. Bădulescu, cu ocazia împlinirii onorantei vârste de 100 ani.

Întâlnirea cu venerabilul veteran s-a desfăşurat la Primăria din comuna Pie­troasele, judeţul Buzău, unde cei prezenţi au asistat la o lecţie de istorie, prin rememorarea momentelor petrecute de acesta în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, pe frontul est şi pe timpul celor nouă ani petrecuţi în Rusia ca prizonier de război.

A urmat un schimb de ştafetă între generaţii prin care un camarad al Diviziei 2 Infanterie „Getica”, care se mândreşte să poarte uniforma militară cinstind memoria eroilor care au luptat pentru România, elevul Denis-Gabriel Diacanu a oferit drapelul tricolor veteranului în faţa primăriei, conform devizei „Generaţiile se înlocuiesc şi asemenea alergătorilor, îşi trec din mână în mână torţa vieţii!” –  T. Lucretius Carus.

Cu acelaşi prilej, locotenentul (rtr.) Gheorghe N. Bădulescu a primit din partea comandantului Diviziei 2 Infanterie „Getica”, general-maior Gheorghiţă Vlad, o plachetă aniversară, iar preşedintele Consiliului Judeţean Buzău, Petre Emanoil Neagu, i-a oferit veteranului un pachet substanţial cu produse alimentare şi un buchet de flori.

Din partea conducerii Ministerului Apărării Na­ţionale, locotenent (rtr.) Gheorghe N. Bădulescu a primit mulţumiri pentru modul în care, din anii războiului şi până astăzi, a depăşit cu fruntea sus vicisitudinile vieţii, oferind noilor generaţii un imens model de tărie sufletească şi frumuseţe morală.

„Locotenentul (rtr.) Gheorghe N. Bădulescu din Regimentul 8 Infanterie Buzău ne învaţă că datoria noastră morală este aceea de a cinsti memoria înaintaşilor care au plătit cel mai scump preţ, acela al vieţii, şi al celor care au trăit în condiţii grele, în prizonierat, departe de cei dragi, având un singur ideal de a obţine şi păstra pentru toţi independenţa naţională şi demnitatea de român.

 

La împlinirea a celor 100 de ani, ne explică prin câteva întâmplări norocoase: copilăria în care părintele său agricultor şi apicultor a reuşit să le de-a celor patru fraţi şi câte o lingură de miere, cei şapte ani de acasă, care, la nivelul educaţiei de acum par mult mai mulţi, cursurile de la Seminarul Episcopiei (Şcoala de Cân­tăreţi Bisericeşti), unde a prins dragoste de carte şi credinţă, lipsa exceselor, deşi locuia într-o regiune viticolă, şi un optimism intens bazat pe faptul că răul trebuie să aibă o dată sfârşit”, potrivit reprezentanţilor Diviziei 2.

Ulterior, Petre Emanoil Neagu, a anunţat pe pagina de socializare că luna aceasta Consiliul Judeţean Buzău îi va acorda titlul de cetăţean de onoare, în cadrul unei şedinţe ce va avea loc în comuna Pietroasele, sat Şarânga.

 

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker