Sport

Verdict amânat în cazul Borodi vs Gloria

Speța, mutată la alte „comiții și comitete”

Cazul „Borodi”, unul cu ceva ecou în lumea handbalului, se prelungește, până după anul nou. Miercuri, în ședința comisiei de disciplină, decidenții au amânat verdictul, hotărând o penalizare, însă, cu 1.000 de lei.

„În legătură cu memoriul domnului BORODI GABRIEL, referitor la încălcarea de către SCM GLORIA BUZĂU a prevederilor din regulamentele Federației Române de Handbal, Comisia, analizând documentele prezentate, stabilește sancționarea clubului S.C.M. GLORIA BUZĂU, cu penalitate pecuniară, în cuantum de 1.000 (una mie) lei, termen de achitare 18.01.2024, conform art. 25.5. din Regulamentul privind statutul antrenorului, sezonul competițional 2023–2024. Referitor la celelalte aspecte menționate, Comisia înaintează solicitarea domnului Gabriel Borodi, spre competentă soluționare, către Comisia Centrală de Competiții”,  se arată în comunicatul FRH.

Știrea conform căreia Gloria ar putea fi depunctată drastic în urma neînregistrării contractului lui Gabriel Borodi, a apărut în Prosport, pe 18 decembrie. Antrenorul cu portarii s-a adresat prin memorii atât Comisiei de Disciplină, cât și celei de Litigii, din cadrul FRH. Interesant ar fi ca susținătorii Gloriei să afle de ce memoriile au fost înaintate către forul național abia la mijlocul lui decembrie, întrucât este de presupus că Borodi cunoștea această situație încă de la începutul sezonului.

Articolul  din regulamentul FRH, cel care ar trebui să ne lămurească în cazul acestei spețe, este formulat ambiguu, lăsând loc de interpretări. Probabil și din acest motiv Comisia de Disciplină a pasat cazul către Comisia Centrală de Competiții.

Este interesant de aflat și reacția clubului, în legătură cu miniscandalul iscat. În mod normal, Gabriel Borodi nu va mai reprezenta Gloria la meciurile din Liga Florilor. La fel de interesant, într-un astfel de context, ar fi să aflăm ce se stipulează în contractul dintre club și antrenorul cu portarii. În comunicatul enunțat de FRH nu este specificată data întrunirii Comisiei Centrale de Competiții, astfel că Gloria trebuie să mai aștepte un verdict final. Cel mai probabil, federalii nu vor sancționa clubul din Crâng cu depunctarea, iar din sezonul viitor, dacă nu chiar mai curând, Gabriel Borodi va trebui să-și caute alt angajament.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker