Actualitate

Vânătoare de vrăjitoare la Buzău. Au picat și doi pești în plasă

Marți, 11 ianuarie, au fost efectuate cinci percheziții domiciliare, în județul Buzău, la persoane bănuite de proxenetism, lovire sau alte violenţe  și înșelăciune, prin metoda ghicitului, în urma cărora  patru persoane au fost reținute.

Doi bărbați, în vârstă de 40 și 45 de ani, din municipiul Buzău, au desfășurat activități de proxenetism, prin înlesnirea și încurajarea practicării prostituției de către tinere, pe teritoriul mai multor state europene, obţinând, în acest fel, foloase materiale.

De asemenea, în perioada 2017-2021, două femei, în vârstă de 47 şi 39 de ani, ar fi înşelat mai multe persoane, prin inducerea în eroare a acestora, cu privire la faptul că ar deține puteri supranaturale, prin care ar putea să rezolve problemele personale ale persoanelor vătămate.

În urma perchezițiilor, au fost ridicate trei autoturisme de lux, 24 de telefoane mobile, 21.710 lei, un laptop, 1.310 lire sterline, 850 de euro, înscrisuri și documente, medii de stocare, dar și bunuri susceptibile a face obiectul activității infracționale.

Cei patru buzoieni şi-au însuşit, ilegal, foloase patrimoniale estimate la peste 1.000.000 de lei.

12 persoane au fost conduse la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Buzău, pentru audieri, iar cei patru buzoieni au fost reținuți pentru 24 de ore, urmând ca astăzi să fie prezentați instanței, cu propunere de arestare preventivă.

Perchezițiile au fost efectuate de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Buzău, cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker