Sport

Val de empatie pentru Bianca! Încurajări în cascadă pe rețelele de socializare

Chiar în momentul în care Gloria regăsise un traseu coerent către locurile care duc în Europa, un mare necaz s-a abătut peste echipa lui Daniel Anca. Bianca Harbagiu, una dintre cele mai apreciate jucătoare, s-a reaccidentat, după ce revenise de curând în sânul lotului. Bucuria din finalul meciului cu Râmnicu-Vâlcea a fost, din această cauză, destul de reținută, atât membrii delegației buzoiene, cât și fanii care urmăriseră partida la televizor conștientizând că starea interului stâng al Gloriei ar putea fi una gravă.

După câteva zile în care au fost efectuate investigații medicale, a venit și verdictul, unul crunt. Diagnosticul a fost făcut public chiar de sportivă, pe pagina sa de Facebook. Este vorba despre o ruptură de ligamente la genunchi, afecțiune care a pus pe butuci multe cariere sportive, de-a lungul timpului:

Ultima victorie a fost pentru mine un motiv de bucurie imensă dar şi de tristețe în acelaşi timp. După cum ați văzut, am suferit o accidentare care m-a împiedicat să continui meciul.

Zilele acestea am efectuat o serie de investigații, cu speranța că nu e nimic grav și că mă voi putea întoarce pe teren alaturi de colegele mele cât mai rapid. Din păcate, rezultatul nu e unul pozitiv: ruptură de ligamente încrucișate la genunchiul stâng. Nu am cuvinte care să exprime dezamăgirea și tristețea pe care le simt, deoarece acest diagnostic va implica o operație care mă va ține departe de handbal o bună perioadă de timp.

Momentan nu îmi doresc decât să mă pot recupera repede şi promit că voi reveni cu şi mai multă forță! Vă mulțumesc pentru toată susținerea, pentru toate mesajele de încurajare şi pentru faptul că îmi sunteți alături într-un moment atât de dificil pentru mine! Voi fi alături de echipă cu toată energia şi vă încurajez şi pe voi să faceți la fel, deoarece au nevoie de toată susținerea noastră în perioada ce urmează”, a scris Bianca Harabagiu pe Facebook.

Rapid, postarea handbalistei de la Gloria a adunat zeci de comentarii, pagina sportivei fiind invadată, cu ghilimelele de rigoare, de urări de însănătoșire. Valul de empatie al fanilor buzoieni dovedește, dacă mai era nevoie, că publicul s-a atașat de echipa de handbal în cei câțiva ani de la înființare.

Accidentarea Biancăi s-a produs pe finalul partidei cu Vâlcea, după ce sportiva a aterizat rău, din săritură, fiindu-i afectat grav genunchiul. A părăsit terenul pe brațele colegelor, purtată pe brațe de Moroianu și Iuganu. Culmea, în 2022, tot într-un meci cu Vâlcea, Harabagiu suferea, de asemenea, o accidentare destul de gravă.

În ultimii ani, rupturile de ligamente, accidentări „la modă” în fotbal, au devenit frecvente și printre handbaliști. Afecțiunea este pusă pe seama creșterii efortului, dar și a faptului că suprafața de joc este una dură și rapidă.

Nouă, fanilor Gloriei, nu ne rămâne decât să-i urăm Biancăi o intervenție chirurgicală reușită și o recuperare completă.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker