Actualitate

Val de dosare penale în week-end pentru fals în declarații

Paisprezece persoane cu vârste între 22 și 60 de ani s-au ales cu dosare penale sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals, fapte prevăzute și pedepsite de art.322 și art.323 din Codul Penal, întrucât, în weekend, aceștia au prezentat polițiștilor adeverințe de angajator care nu corespundeau realității.

La sfârșitul săptămânii trecute, poliţiştii buzoieni au acționat pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale, asigurarea climatului de ordine publică și siguranță rutieră, precum și pentru verificarea respectării măsurilor legale impuse prin ordonanțele militare.

Astfel, pe raza municipiilor Buzău, Râmnicu Sărat, oraşului Pogoanele şi comunelor arondate Secţiei de poliţie rurală Berca, peste 390 de polițiști, jandarmi, polițiști locali și militari, au acționat pentru identificarea și sancționarea persoanelor care încalcă prevederile ordonanțelor militare, normele la regimul rutier și cele de conviețuire socială.

Efectivele angrenate în verificări au legitimat 1443 de persoane și au controlat 557 de autovehicule.

Urmare neregulilor constatate în cadrul acțiunilor, polițiștii au aplicat 289 de sancţiuni contravenţionale, din care 177 pentru nerespectarea prevederilor ordonanţelor militare, 85 pentru abateri la Codul Rutier, 26 la Legea 61/1991 privind sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, două la Legea 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite, 8 la alte acte normative.

Valoarea sancțiunilor aplicate a fost de 526.720 de lei.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker