Actualitate

UPDATE Tânăr polițist dus la Urgență după ce i s-a făcut rău în mașina de serviciu. În ce stare se află

UPDATE

Potrivit Adrianei Bunilă, purătorul de cuvânt al Spitalului Județean de Urgență Buzău, tânărul polițist și-a revenit, poate comunica, însă va fi supus unor investigații suplimentare pe secția Neurologie, fiind așteptat și rezultatul CT.

Intervenție contracronometru, luni, în jurul prânzului, la McDrive, după ce unui polițist i s-a făcut rău în mașina de serviciu, în momentul în care era cu autoturismul pe aleea restaurantului. Polițistul, de 21 de ani, de la Secția 13 Smeeni, se afla în mașină cu o colegă a sa. Cei doi se retrăgeau către secție după ce se deplasaseră la Buzău pentru suport logistic, iar în drum s-au oprit să-și cumpere de mâncare.

Un echipaj de la SMURD a sosit imediat la fața locului și i-a acordat polițistului primul ajutor apoi l-au transportat la Urgență cu sângerare nazală. La momentul redactării știrii, tânărul se afla la UPU semiconștient, cu stare confuzională și tulburări de vorbire, potrivit unor surse medicale. În acest moment se află în investigații.

Circulația fost blocată pe aleea de comenzi de la restaurant.

FOTO jurnaluldebuzau.ro

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker