Actualitate

Unde va presta muncă în folosul comunității soția primarului de la Calvini, condamnată pentru fraudă cu fonduri europene

Soția primarului comunei Calvini a fost condamnată definitiv la doi ani de închisoare cu suspendare pentru fraudă cu fonduri europene obți­nute de la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură. Procurorii Direcției Naționale Anticorupție au atacat cu apel decizia primei instanțe, Tribunalul Buzău, însă motivele de apel nu au fost convingătoare pentru judecătorii de la Curtea de Apel Ploiești. Mai exact procurorii DNA au arătat că instanța de fond nu a indicat două entități din comunitatea de domiciliu a Nicoletei Bâtu unde aceasta să presteze cele 90 de zile de muncă neremunerată în folosul comunității, ci doar una, Primăria Calvini. Mai mult, procurorii anticorupție au contestat și ridicarea sechestrului pe imobilul deținut de aceasta în condițiile în care prejudiciul a fost achitat.

Niciunul dintre motivele de apel nu a fost admis de judecători, însă soția primarului de la Calvini ar putea să nu presteze nicio oră de muncă la primăria gestionată de Valeriu Bâtu. Și aceasta din cauză că, deși instanța a desemnat doar administrația locală pentru executarea muncii neremunerate, consilierul de probațiune poate alege unde se va efectua această obligație: la întreținerea drumurilor comunale, a Drumului Județean 102 F Berca-Chiliile, a Drumului Comunal 82 Cozieni, reabilitat prin program SAPARD, la păstrarea curățeniei, igienizarea localității, desfășurarea de activități în folosul grădinițelor, școlilor, așezămintelor social-culturale. În cazul în care consilierul de probațiune apreciază că persoana condamnată nu poate presta zilele de muncă în folosul comunității, are posibilitatea de a solicita instanței de executare schimbarea obligației cu indicarea concretă a unităților unde se poate executa munca în folosul comunității.

Nicoleta Bâtu a fost condamnată în primă instanță la 2 ani de închisoare cu suspendare, fără acord de recunoaștere a vinovăției, pe un termen de încercare de 3 ani, termen ce se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii. Instanța a dispus ca aceasta să presteze 90 de zile de muncă neremunerată în folosul comunității, în cadrul Primăriei Calvini.

Nicoleta Bâtu, soția primarului Valeriu Bâtu, a fost trimisă în judecată în luna iulie a anului trecut, iar în august dosarul a trecut de Camera preliminară. În decembrie 2020, avocatul acesteia a cerut amânare pentru achitarea prejudiciului de 28.585,69 lei către Agenția de Plăți și Intervenție în Agricultură – Centrul Județean Buzău, ceea ce s-a și întâmplat până la termenul pronunțării sentinței pe fond.

Dosarul de corupție în care Nicoleta Bâtu a fost trimisă în fața judecătorilor are la bază o plângere depusă în decembrie 2016 la Inspectoratul de Poliție al Județului Buzău, transmisă ulterior la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, de doi localnici, frați, cărora, vizat fiind, de fapt, soțul ei, Valeriu Bâtu, pe vremea când era primar al comunei Calvini, le-a refuzat reconstituirea dreptului de proprietate. Cercetările în acest dosar au dus însă către unele ilegalități cu terenuri de pe raza comunei de care ani de zile nu se interesase nimeni. Mai exact, în plângere se preciza că, prin intermediul societății administrate de soția sa, Valeriu Bâtu a întocmit în anul 2006 mai multe contracte de arendă în numele unor persoane decedate sau persoane care nu aveau cunoștință despre încheierea unor astfel de contracte, în baza cărora, în perioada 2007–2012, a obținut subvenții din Fondul European pentru Garantare în Agricultură (F.E.G.A.), Fondul European pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală (F.E.A.D.R.) și fondurile din bugetul național aferente F.E.G.A. și F.E.A.D.R.

Întreaga afacere a ieșit la iveală când ginerele ­unuia dintre proprietari, stabilit în Galați, a venit să-și revendice moștenirea după ce socrul său a decedat. Bărbatul era mort de vreo patru ani, însă apărea ca fiind semnatarul unuia dintre contractele de arendă încheiat de firma familiei primarului de la Calvini. Ancheta a stabilit că astfel de contracte „semnaseră” și alți câțiva localnici, însă aceștia habar n-aveau de existența acestora. De unde avea femeia informații despre terenurile nefolosite, au aflat anchetatorii.

Din cauza acestor contracte de arendă „inventate”, Nicoleta Bâtu a fost trimisă în judecată pentru infracțiuni de corupție, în calitate de administrator al societății comerciale care a obținut fondurile de la APIA: „Folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul gene­ral al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani și inter­zicerea unor drepturi”.

Soțul, primul primar buzoian condamnat pentru corupție

Problemele lui Valeriu Bâtu cu legea sunt vechi și au fost cauzate tot de „inginerii” cu terenuri, el fiind și primul primar buzoian condamnat penal. Pe când era primar PSD, Bâtu a fost condamnat de Judecă­toria Pătârlagele la șase luni de închisoare cu suspendare pentru comiterea infracțiunilor de fals în înscrisuri oficiale și uz de fals.

Primarul Valeriu Bâtu a fost trimis în judecată după ce a înstrăinat un teren revendicat de urmașii unei vechi familii de moșieri, unor localnici. Urmașii ­fa­mi­liei de boieri Catrinoiu și-au revendicat imediat după apariția legilor fondului funciar proprietățile deți­nute de înaintași. Noti­ficările trimise Comisiei locale de fond funciar vizau întreaga moșie: 63 hectare de pădure și 66 hectare de teren arabil. Din spusele moștenitorilor, Primăria din Calvini le-a retrocedat doar 10 hectare de teren arabil, 50 hectare de pădure și imobilul în care au locuit moșierii Catrinoiu.

Bâtu a modificat un proces-verbal al Comisiei locale de stabilire a dreptului de proprietate asupra tere­nurilor, în care a mai adăugat o suprafață din centrul comunei, fără ca nimeni să știe. Folosind acel document falsificat, primarul a reușit să vândă terenul, aflat în proprietatea publică, unui localnic, iar acesta, la rândul său, l-a vândut mai departe. Numai că acea suprafață era deja revendicată de familia Catrinoiu încă din anii ‘90. Imediat, Corneliu Catrinoiu a depus plângere împotriva primarului. Procesul a început în anul 2009, iar în 2011 primarul din Calvini a fost condamnat definitiv la închisoare cu suspendare.

Corneliu Catrinoiu era unul dintre cei cinci moștenitori, toți frați, ai unei vechi familii de moșieri din Calvini. Familia res­pectivă a fost „dislocată” de regimul comunist, în anul 1948, în baza celebrului Decret 83, care prevedea și confiscarea averii „exploatatorilor”, chiaburi și moșieri, în cazul celor de la țară. Familia Catrinoiu a pierdut, atunci, printre altele, 63 hectare de pădure și 66 hectare de teren arabil, pe care moște­nitorii încearcă, și acum, să le redobândească. Conform lui Corneliu Catrinoiu, Primă­ria le-a retrocedat fizic doar 10 hectare de teren arabil și 50 hectare de pădure, însă celelalte proprietăți se lăsau așteptate. Printre ele, un teren de 2.915 metri pătrați, situat vizavi de fostul sediu al Primăriei, pe care se află patru imobile, cu suprafața totală de aproximativ 600 metri pătrați. Acesta este, de fapt, terenul de la care i s-a tras condamnarea primarului Valeriu Bâtu, teren a cărui soartă a avut un traseu cel puțin ciudat, vânzarea acestuia către ultimul proprietar fiind intermediată de soția lui Valeriu Bâtu.

Corneliu Catrinoiu a spus atunci că, deși res­ponsabilii Primăriei Cal­vini aveau cunoștință că terenul și clădirile sunt revendicate, Comisia locală de aplicare a legilor fondului funciar a eliberat acte de proprietate unui sătean, căruia i s-ar fi spus că este vorba despre un teren situat la… Padina! Apoi, susține Catrinoiu, proaspătul proprietar a înstrăinat terenul – tot știind că este situat la Padina – unui consătean, printr-o tranzacție intermediată de… soția primarului Valeriu Bâtu. Iar ultimul ­posesor a început să construiască o clădire pe terenul în cauză.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

error: Continut protejat!!