Actualitate

Unde mergem în week-end?

Vrei să mergi în oraș în week-end și să te bucuri de concerte, spectacole de teatru, expoziții, filme și competiții sportive? OPINIA îți prezintă, la fiecare sfârșit de săptămână, programul eveni-mentelor ce vor avea loc începând de vineri și până duminică.

Muzeul Județean Buzău

La sediul Muzeului Județean Buzău sunt deschise două expoziții temporare:

  • „Copilăria în comunism”, în cadrul căreia vizitatorii au prilejul să descopere sau să redescopere universul copiilor din perioada comunistă. Proiectul expozițional reunește: jucării, jocuri, fotografii, manuale, piese de mobilier, tabloul fiind întregit de uniforme ale șoimilor patriei și pionierilor, alături de insigne, medalii, diplome ce răsplăteau performanțele elevilor din perioada comunistă. Expoziția poate fi vizitată până în data de 2 octombrie 2022.
  • „Descoperiri arheologice recente pe teritoriul județului Buzău”, proiect expozițional ce poate fi admirat până la finalul acestui an.

Buzău International Arts Festival

  • Sâmbătă, de la ora 19.30, buzoienii sunt așteptați la o proiecție de film, în Parcul Tineretului la Amfiteatru. Prezent va fi și Gabriel Achim, unul dintre regizorii serialului Las Fierbinți, care va prezenta cel mai recent film pe care îl regizează. La proiecție va fi prezent și co-scenaristul Cosmin Manolache. Este vorba despre proiecția „Uneori ninge cu zăpadă, alteori cu întuneric”.
  • Tot sâmbătă, 27 august, dar de la ora 18.30, buzoienii sunt așteptați la o expoziție fotografie de concert, unde Theodor Tudose, Anca Ilnițchi și Cătălin Ilnițchi expun cele mai bune cadre din concertele anului 2022. După doi ani de pandemie, care a limitat aproape complet concertele, 2022 este o gură de aer proaspăt pentru comunitatea artiștilor, în general, și a fotografilor de concerte, în special.

Theodor Tudose este fotograf buzoian, multi-premiat la concursuri internaționale. Fotografia de concert este favorita sa, fiind, de altfel, și fotograful oficial al trupei Phoenix, din anul 2017. Trupe din portofoliu: Scorpions, Behemot, Blind Guardian, Carla’s Dreams, Kreator, Cradle of Filth, Moonspell, In Flames, Godsmack, Nightwish, Helloween, Accept, Arch Enemy etc. Ascultă rock și cel mai mult îi place să fotografieze trupele Powerwolf și Lamb of God.

Anca Ilnițchi: „Fotografia de concert este pasiunea mea și ceea ce îmi consumă o mare parte din timpul liber. M-am apucat să fotografiez în 2011, odată cu prima cameră DSLR cumpărată, și am avut norocul să primesc rapid susținerea unei echipe de la un webzine din domeniul rock și metal (am crescut o dată cu site-ul și acum suntem printre cei mai mari din domeniu). Am avut șansa să fotografiez multe trupe, atât în România, cât și în afara țării. Mă mândresc în portofoliu cu trupe precum: Bon Jovi, Iron Maiden, Motorhead, Guns N’Roses, KISS și mulți alții. Încă am emoții când fotografiez și îmi doresc să scot cele mai bune poze la fiecare concert pe care îl fotografiez.”

Cătalin Ilnițchi: „Deși pasiunea pentru fotografie am moștenit-o din familie, primul contact cu fotografia de concert a fost în 2014, când mi-am cumpărat primul aparat foto Canon. De atunci și până în prezent am avut ocazia să fotografiez de la artiști la început de drum la formații renumite pe scena internațională. Cel mai mult îmi place să fotografiez festivaluri deoarece numărul mare de artiști îmi oferă oportunitatea de a experimenta cu diferite aranjamente scenice și de lumini.” Printre artiștii fotografiați se numără Slash, Judas Priest, KISS,
Slipknot, Machine Head, Nightwish, Black Label Society, Scorpions.

Expoziția va fi la Iazul Morilor.

Sports Pub

Vineri 26 august, la SportsPub este seară de comedie alături de Nae Nicolae și Gabriel Dinu. Intrarea va fi liberă, pe bază de rezervare la numărul de telefon 0746.125.332.

După spectacolul de stand-up comedy, seara continuă cu muzică bună oferită de DJ Florin Oancea și Paul Oprea.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker