Actualitate

Unde mergem în week-end?

Vrei să mergi în oraș în week-end și să te bucuri de concerte, spectacole de teatru, expoziții, filme și competiții sportive? OPINIA îți prezintă, la fiecare sfârșit de săptămână, programul evenimentelor ce vor avea loc începând de vineri și până duminică.

Muzeul Județean Buzău

La sediul Muzeului Județean Buzău sunt deschise trei expoziții temporare:

  • „Copilăria în comunism”, în cadrul căreia vizitatorii au prilejul să descopere sau să redescopere universul copiilor din perioada comunistă. Proiectul expozițional reunește: jucării, jocuri, fotografii, manuale, piese de mobilier, tabloul fiind întregit de uniforme ale șoimilor patriei și pionierilor, alături de insigne, medalii, diplome ce răsplăteau performanțele elevilor din perioada comunistă. Expoziția poate fi vizitată până în data de 2 octombrie 2022.
  • „Chihlimbar baltic, provenit din contrabandă, indisponibilizat de DIICOT, valorificat de ANABI, expus la muzeu” este o expoziție inedită, organizată în parteneriat cu Ministerul Justiției din România și Agenția Națională de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate. Piesele ce urmează a fi expuse, în premieră, la Muzeul Județean Buzău, fac obiectul unui dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunii de contrabandă. Pepitele de chihlimbar au fost introduse ilegal pe teritoriul României prin sustragerea de la controlul vamal. Acestea erau depozitate, transportate și predate în țări, precum: Polonia, Ungaria, Lituania și Cehia. Expoziția rămâne deschisă până în data de 17 iulie 2022.
  • „Descoperiri arheologice recente pe teritoriul județului Buzău”, proiect expozițional ce poate fi admirat până la finalul acestui an.Da

Tabăra Măgura

La Muzeul în aer liber Tabăra Măgura vor fi organizate, vineri, 1 iulie, de la ora 20.00, și sâmbătă, 2 iulie, de la ora 17.00, două sesiuni de observații astronomice. La aceste activități, realizate în parteneriat cu Muzeul de Științe Astronomice Baia Mare, accesul publicului este gratuit, însă ele vor avea loc numai dacă cerul este senin.

Buzău International Sculpture Symposium

 

Vineri, 1 iulie începe prima ediție a Simpozionului Internațional de Sculptură de la Buzău, care se va desfășura pe tot parcursul lunii iulie. În tot acest timp, 10 sculptori de talie mondială vor fi la Buzău, iar buzoienii vor avea ocazia să vadă munca din spatele realizării unor sculpture monumentale din marmură sau din metal, pe care înșiși le-au ales pentru înfrumusețarea orașului.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker