Actualitate

Unde mergem în week-end?

Vila Albatros – Centrul Cultural ,,Alexandru Marghiloman”

  • Buzoienii vor avea parte de un week-end plin. Ziua Culturii Naționale va fi sărbătorită la Buzău prin concerte, teatru pentru copii, o expoziție de fotografie, un recital de poezie românească și un cine-concert. Astfel, sâm­bătă, 15 ianuarie, începând cu ora 16.00, va avea loc un vernisaj de fotografie, unde expun Theodor Tudose și Miluță Flueraș. La ora 17.00 se va desfășura un recital de poezie, interpretat de tineri actori buzoieni, iar la ora 18.15 va fi difuzat un film mut, cu acompaniament live la pian realizat de compozitorul și pianistul FLORENTIN BOROGHINĂ. Proiecția filmului marchează importanta contribuție a eroinei Ecaterina Teodoroiu la luptele românilor din Primul Război Mondial, precum și lansarea noii bancnote de 20 de lei ce are, în premieră, imprimat chipul unei femei, respectiv Ecaterina Teodoroiu.
  • Duminică, 16 ianua­rie, cei mai mici buzoieni se pot bucura de teatru. ,,Fata babei și fata moșneagului”, după Ion Creangă, va fi pusă în scenă, pentru copii. La ora 12.00 cei mici se vor bucura de un atelier de bandă desenată, recomandat copiilor cu vârste cuprinse între 7 și 14 ani. De la ora 17.00 aceștia se vor bucura de muzică tradițională românească, urmând ca week-end-ul să se încheie cu “Folk la gura sobei”, recital unplugged – chitară și voce, cu Costin Adam (trupa Phoenix) și Eduard Antochi. Accesul este gratuit la toate evenimentele, în limita locurilor disponibile în condițiile ­res­pectării tuturor reglementărilor în vigoare pri­vind pandemia Covid-19. Participarea se face doar pe baza certificatului verde, iar purtarea măș­tilor recomandate de autorități, în interior, este obligatorie.

Teatrul ,,George Ciprian”

Ziua Culturii Naționale este sărbătorită și la Teatrul ,,George Ciprian”, unde buzoienii sunt așteptați  la un recital exceptional de muzică și poezie, sâmbătă, la ora 11.00. Accesul este gratuit și se face pe bază de invitație. Invitați speciali ai evenimentului vor fi Alina și Cristin Tomi, actori ai Teatrului Național din București.

Galeriile de Artă

La Galeriile de Artă ce aparțin de Centrul Jude­țean de Cultură și Artă s-a deschis, pe data de 2 decembrie expoziția etnografică „Dealul Istrița”. Participă colecționari de artă populară: Elena Gra­mer, Aurelia Lazăr, Marian Apostol, Ana Radu, Marian Vasile, Maria Anton, Alina Ignătescu și Maria Croitoru. Expoziția este deschisă până la sfârșitul lunii ianuarie.

Muzeul Județean

La Muzeul Județean Buzău este deschisă expoziția ,,Războiul din Afganistan văzut prin obiectivul foto al militarilor români 2001-2021”, organizată în parteneriat cu Divizia 2 Infanterie „Ge­tica” și cu Inspectoratul Județean de Jandarmi Buzău. Până la data de 15 ianuarie, buzoienii vor putea vizita această expoziție.

Restaurant & Pub BHAVA

Sâmbătă, pe 15 ianu­arie, buzoienii pot petrece o seară de folk, cu Patricia și Florin Thomits. Intrarea este liberă!

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker