Actualitate

Unde mergem în week-end?

Vrei să mergi în oraș în week-end și să te bucuri de concerte, spectacole de teatru, expoziții, filme și competiții sportive? OPINIA îți prezintă, la fiecare sfârșit de săptă­mână, programul evenimentelor ce vor avea loc începând de vineri și până duminică.

Galeriile de Artă

  • Până la data de 9 decembrie, la Galeriile de Artă „Ion Andreescu”, sala de la etaj, are loc expoziția „Cromo-Forme”, o expoziție de pictură și ceramică aparținând artiștilor plastici Valeriu Șușnea, președintele UAP Buzău și Ovidiu Ionescu.

  Muzeul Județean Buzău

  • În data de 29 noiembrie, Muzeul Județean Buzău deschide expoziția Războiul din Afganistan văzut prin obiectivul foto al militarilor români 2001-2021”, organizată în parteneriat cu Divizia 2 Infanterie „Getica” și cu Ins­pectoratul Județean de Jandarmi Buzău. Expoziția va fi deschisă doar online, iar începând cu data de 1 decembrie, când se vor mai relaxa restricțiile, și până la data de 15 ianuarie 2022, buzoienii vor putea vizita această expoziție la Muzeul Județean Buzău.

  Premieră la Happy Cinema

  • Pe 30 noiembrie, buzoienii sunt așteptați la o porție de râs. Premiera filmului ,,Vânătorii de fantome: moștenirea” poate fi vizionată la Happy Cinema la ora 18.00. Pentru un bilet întreg buzoienii vor plăti 23 de lei, iar copiii 18 lei.
  • Și copiii se vor bucura de o premieră în acest week-end prelungit. Vi­neri, pe 26 noiembrie, are loc premiera animației ,,Encanto”, un film pentru familie, în format 3D.

  Premieră la Cinema City

  • Vineri, 26 noiembrie, pasionații de acțiune și mister sunt așteptați să vizioneze premiera filmului ,,Resident Evil: Bun venit în Raccoon City”. Pentru 107 minute de mister, buzoienii vor plăti 23 de lei, iar studenții și elevii 18 lei. Reamintim că cinemato­grafele funcționează la 30 la sută din capacitatea sălilor. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea sche­mei complete de vaccinare, res­pectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2 și care prezintă Certificatul Digital UE. Fac excepție de la prezentarea acestuia minorii cu vârsta sub sau egală cu 12 ani. Purtarea măștii de protecție este obligatorie.

  Teatrul ,,George Ciprian’’

  • Dan Tudor, Marius Bodochi, Adrian Păduraru, Ana-Ioana Macaria, Afrodita Androne, Gabriel Fătu, Ionuț Gurgu,Theodor Dincă, Marius Furtună, Francesca Barbacariu și Iulia Neacșu le dau întâlnire buzoienilor pe 27 noiembrie, de la ora 18.00, la Teatrul ,,George Ciprian”, pentru a viziona spectacolul ,,Omul cu Mârțoaga”, de George Ciprian, în regia lui Dan Tudor. Prețul unul bilet este de 35 de lei pentru adulți, iar elevii, studenții și pensionarii vor beneficia de reducere, prețul unui bilet pentru ei fiind de 20 lei. Biletele se găsesc la Teatrul ,,George Ciprian”, la Agenția de Bilete a Teatrului ,,George Ciprian” sau online.

  Sărbători de iarnă la Buzău

  • În perioada 1 decembrie-8 ianuarie, cu ocazia Sărbătorilor de iarnă, se vor desfășura o mulțime de evenimente la Buzău, în trei locuri din oraș: Piața Dacia, Parcul Crâng, Vila Albatros – Parc Marghiloman.
  • Piața Dacia și Parcul Crâng vor găzdui o piață de Crăciun cu produse tradiționale și vor îmbrăca haine luminoase de sărbătoare, garantând buzoienilor o atmosferă frumoasă.
  • În Vila Albatros se vor organiza ateliere tematice pentru copii, o expoziție de fotografie veche a artiștilor fotografi din Buzău, care va prezenta Crăciunul din perioade istorice recente, și o expoziție de obiecte artizanale specifice Sărbătorilor de iarnă.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker