Actualitate

Unde a fost găsit un suspect de coronavirus după ce a fugit din spital

Încă un dosar penal pentru „zădărnicirea combaterii bolilor”. Un bărbat din satul Izvorul Dulce, comuna Merei, este cercetat de procurori după ce, suspect fiind de coronavirus, a fugit vineri după-amiază din izolatorul aflat în curtea Spitalului Județean de Urgență. La scurt timp s-a dat dat alarma, iar în căutarea lui au plecat echipe de polițiști și jandarmi. După câteva ore, bărbatul, în vârstă de 50 de ani, a fost găsit în extravilanul comunei Merei, îndreptându-se către casă. Bărbatul fusese testat pentru COVID 19, însă nu primise rezultatul.

Acesta este contact direct al fiului său revenit din Franța și se aflase în izolare la domiciliu până pe 28 martie. În data de 9 aprilie a făcut febră, având și alte simptome specifice pentru noul coronavirus, motiv pentru care a sunat la 112, fiind preluat cu ambulanța și izolat în modului special amenajat lângă UPU. A fost testat pentru COVID 19, însă a doua zi a plecat din spital.

Pe numele său, a fost deschis dosar penal pentru „zădărnicirea combaterii bolilor”, care a ajuns sâmbătă la Parchetul de pe lângă Judecătoria Buzău.

Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău au dispus administrarea cu celeritate a probelor necesare lămuririi tuturor aspectelor.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker