Actualitate

FOTO | Furt de miliarde în miez de noapte la un depozit de pesticide din Cioranca

Lovitură de miliarde dată duminică noapte de indivizi încă necunoscuți la depozitul din Cioranca al unei societăți care comercializează pesticide și semințe. Hoții au sărit gardul societății și au decupat peretele sandwich, apoi au scos pe acolo o cantitate importantă de erbicide și de substanțe de combatere a dăunătorilor pentru plante.

Proprietarii spun că ar fi vorba despre câteva mii de litri de substanțe, paguba fiind evaluată la circa 4 miliarde lei vechi. Aceștia spun că hoții sunt bine organizați și acționează după ce studiază cu mare atenție locația.

Noaptea trecută a fost una albă. Un depozit ne-a fost vandalizat și s-au furat mii de litri de produse. Urmăriri pe camp, echipaje de Politie ajunse din mai multe localități, dar hoții sunt organizați în adevărate unități pentru ca:
– furaă cantități mari. Asta înseamnă multe mașini, de capacitate mare de transport. Mașini performante care pot merge cu mare viteză pe teren accidentat;
– distrug rapid garduri de metal și depozite cu pereți de metal. Au după ei un adevarat atelier și distrug rapid sistemele de protecție;
– cară repede cantități mari în afara zonei, ceea ce înseamnă că sunt destul de mulți în aceste echipe;
– sunt costumați inclusiv cu haine termoizolatoare, pentru a nu fi detectați de tehnica modernă de supraveghere;
– urmăresc cu atenție locațiile pe perioade lungi, fără a fi vizibili.
Domnule Vela și dragi angajați din Ministerul Afacerilor Interne, suplimentați echipajele de patrulare, în special în zona rurală. Pentru că în ultimele 10 zile au fost peste 40 de astfel de atacuri la depozitele fermierilor sau ale distribuitorilor din agricultură, în Buzau, Galați, Brăila, Ialomita și Prahova.
Măriți bugetele de combustibil pentru echipajele de Poliție din mediul rural și suplimentați cu angajați ai Jandarmeriei.
Nu e posibil ca într-o perioadă cu restricții majore de circulație să existe un asemenea val de tâlhării. E o adevarată explozie. Echipe cu mulți oameni, mașini de mare capacitate și ei trec fără probleme inclusiv pe drumuri europene unde ar trebui săa existe filtre.
Infractorii profită în aceste zile de izolarea impusă in societate. Însă zonele agricole și rurale nu primesc sprijin de la MAI. Și avem nevoie. Luați măsuri domnilor, pentru că știți situația.
Verificați și stocurile de produse din zonele respective pentru a-i depista pe cei care folosesc în producție sau care comercializează produse furate. Pentru că deja e o rețea bine structurată.
Până să ne spuneți ce nu avem, avem toate sistemele de protecție. Dar acesta e un asediu.
Produse furate și numere de lot:
DINIRO Lot : VTA8L019SP
DUAL GOLD 960 EC Lot CHE0A20012
ELATUS ERA loturi :SBM0B02016 și SBM0B02017
PALLAS 75 WG Lot F490K2J005.

PS :Culmea e că azi a fost o <parada> a mașinilor de Poliție în Buzău, comunicată ca fiind o razie realizată cu sprijinul unităților din alte patru județe! Și care au fost rezultatele?”, a scris pe Facebook unul dintre managerii societății, Mihai Răzvan Moraru.

Polițiștii au cercetat zona din jurul societății și au descoperit mai multe ambalaje în care ar fi fost substanțe sustrase din depozit, însă nici urmă de hoți. Societatea are asigurare pentru produse, dar și pază asigurată de o firmă specializată.

Articole similare