Un social-democrat buzoian a intuit parțial catastrofa electorală

Viitorul europarlamentar buzoian Andi Cristea a anticipat, parțial, o posibilă surpriză în cursa pentru turul al doilea al alegerilor prezidențiale: candidatul independent Călin Georgescu a reușit să avanseze, grație voturilor masive din diaspora. Declarația sa de duminică seara, imediat după anunțarea rezultatelor exit-pollurilor, a venit în contextul ascensiunii spectaculoase a unui candidat necunoscut publicului larg. Un fenomen electoral fără precedent, Călin Georgescu, a reușit să se claseze pe primul loc după primul tur al prezidențialelor.
Deputatul Andi Cristea a subliniat unicitatea acestei situații în politica postdecembristă: „În 2008 și 2009 am fost reprezentant PSD în Biroul Electoral pentru secțiile de vot din străinătate și am fost dintre puținii din PSD care nu se bucura la exit-poll-uri, pentru că diferența dintre Geonă, candidatul nostru de atunci, și Băsescu era mică. Și ce a venit din diaspora a contrabalansat. Eu personal, cred că este foarte posibil ca domnul Georgescu să fie pe locul doi, pentru că au fost aproape 8-9 la sută voturi exercitate în diaspora, și având în vedere modul în care votează și modelul politic al celor care votează, ar fi foarte posibil ca domnia-sa să fie pe locul doi. Și spun asta pentru că, am văzut colegii de la USR că se bucurau și nu prea (…) Pentru prima oară un candidat independent a luat mai multe voturi decât partide consacrate, precum PNL. Acest sistem cu care noi ne-am obișnuit, de democrație reprezentativă prin partide, este sub asediu în fața unei forme de democrație directă. Deci, oameni care nu vin din partide reușesc să aibă milioane de voturi, cum este domnul Georgescu. Acest lucru ar trebui să ne dea de gândit, pentru că avem în față sfârșitul, aproape zic, legitimității și autorității instituțiilor politice, așa cum le știm noi”, a spus Cristea.
Ceea ce nu a intuit Andi Cristea este faptul că Georgescu îi va lua, pur și simplu, locul lui Marcel Ciolacu, indicat de absolut toate sondajele și de cele două exit-poll-uri drept câștigător al primului tur al prezidențialelor de duminică.




Nu a intuit el ca Georgescu va lua mai multe voturi si decat psd, insa Mihai Tudose-da, a spus cu nu va fi in finala cu Lasconi.