Actualitate

Un râmnicean a ajuns în arest după ce a încercat să păcălească Poliția și asigurările

A vrut să păcălească și polițiștii, și firma de asigurări pentru o despăgubire în urma unui eveniment rutier, însă a ajuns în arest împreună cu prietenii care l-au ajutat. Polițiștii Biroului Rutier Râmnicu Sărat au reținut, miercuri, trei bărbați, bănuiți de tentativă la înșelăciune, uz de fals, complicitate la fals informativ, complicitate la fals intelectual, fals informatic, fals intelectual.

Cei trei bănuiți, cu vârste cuprinse între 31 și 46 de ani, din Râmnicu Sărat, respectiv Grebănu, au intrat în atenția polițiștilor pe 3 august 2019, dată la care soția râmniceanului de 46 de ani a fost implicată într-un eveniment rutier cu victimă. Femeia nu ar fi respectat distanța față de mașina care circula în fața sa, iar aceasta a ricoșat în alta. În urma evenimentului rutier, o persoană a fost rănită, însă nu i-a fost pusă viața în pericol. A fost însă deschis dosar penal. Șo­ferița nu a putut prezenta însă documentele mașinii la fața locului.

Femeia a prezentat și depus ulterior la dosar un document din care reieșea că autovehiculul are inspecție tehnică periodică valabilă. Nu era așa însă. Astfel că bărbatul a făcut un plan pentru a scăpa și de sancțiunea pentru ITP expirat, de ridicarea certificatului de înregistrare a autoturismului, dar și de plata unei sume destul de mari din buzunar pentru reparațiile celorlalte autovehicule, destul de scumpe, implicate în evenimentul rutier provocat de soția sa.

La două zile după accident, acesta a mers la o stație ITP cu o altă mașină, dar având plăcuțele de înmatriculare ale autovehiculului implicat în accident și, cu ajutorul proprietarului stației, a convins un angajat să efectueze o inspecție tehnică fără să se urmeze însă pașii legali, iar la final a fost emis un document cu aparentă legalitate prin care să se dovedească faptul că mașina implicată în accident avea ITP valabil.

„Din cercetări, polițiștii au stabilit că în ziua de 5 august 2019, dată ulterioară producerii accidentului, soțul conducătoarei auto s-ar fi prezentat la o stație de efectuare a inspecției tehnice periodice, administrată de un bărbat de 39 de ani, din Grebănu. În urma înțelegerii prealabile între proprietarul mașinii și administratorul stației, acesta din urmă l-ar fi instigat pe un angajat, un râmnicean în vârstă de 31 de ani, să încalce procedura de efectuare a inspecției tehnice periodice, astfel că acesta nu ar fi procedat la identificarea autoturismului în raport cu documentele prezentate. Așadar, angajatul ar fi înscris în fals în certificatul de înmatriculare perioada valabilității inspecției tehnice periodice, facilitându-i proprietarului mașinii posibilitatea folosirii respectivului înscris pentru a beneficia de despăgubiri din partea societății de asigurări. În urma cercetărilor efectuate și a administrării materialului probator, sub coordonarea procurorului de caz, în ziua de 20 ianuarie a.c., cei trei bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tentativă la înșelăciune, uz de fals, complicitate la fals informativ, complicitate la fals intelectual, fals informatic și fals intelectual”, precizează IPJ Buzău.

Ulterior, instanța a emis pe numele bănuiților mandat de arestare preventivă pentru 30 zile.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker