Economic

Când va ajunge Făt Frumos pe piață

Un nou soi de roșii românești a fost creat la Buzău

După zeci de ani de cercetare, românii vor avea șansa să mănânce din nou roșii românești. La Buzău a fost creat un nou soi, „Făt Frumos”, care se îndreaptă cu pași repezi spre omologare.

Banca de Resurse Genetice Vegetale de la Buzău a început încă din anul 1970 cercetările pentru a obține o roșie de solar pur românească care să ofere un fruct de dimensiuni mari și mai multe recolte pe an. Din păcate, proiectul de cercetare a fost oprit pentru o perioadă destul de îndelungată și abia anul acesta a fost obținut un hibrid.

„Sămânța are o calitate superioară. Semințele au o germinație mare. Vorbim de o germinație de peste 95%. Este o sămânță cu vigoare mare, o sămânță uniformă”, a declarat Matilda Popescu, secretar științific al Băncii de Resurse Genetice Vegetale de la Buzău, potrivit PRO TV.

Noul soi românesc se dezvoltă cu o lună mai repede decât celelalte soiuri clasice și oferă o producție de șase ori pe an „Peste 95 la sută din sămânța care se cultivă în spații protejate – sere, solarii – în special la tomate, vine din import. Tot datorită faptului că nu avem creații românești”, a spus Costel Vînătoru, director bancă de resurse genetice vegetale.

Din păcate, anul acesta buzoienii nu se pot bucura de acest soi de roșii, dar începând cu anul 2024 noul soi va ajunge în piețele din țara noastră. „Noi avem nevoie de un soi cu creștere nedeterminată. Fiind seră avem nevoie de acest soi care să producă un ciclu întreg de un an de zile de zece luni”, susține Eveline Ianțoc, proprietarul unei sere.

Însă, până să apară „Făt Frumos“ în serele și piețele din România, în prezent în solariile din întreaga țară  sunt culese roșii obținute din semințe aduse din Spania, Turcia și Olanda.

Conform Asociației Producătorilor de Legume din Turcia, România este principalul importator de legume, în special roșii și castraveți.

Românii își cultivă legumele în solarii pentru a scăpa de prețurile mari din piețe

Românii care și-au cumpărat case în apropierea orașelor optează pentru solarii. Oamenii vor să-și producă singuri legumele, ca să nu mai depindă de piețe și magazine, unde prețurile sunt din ce în ce mai mari. În satele din jurul Bucureștiului, de exemplu, aproape în fiecare curte există un solar.

Cei care au solar pot avea și trei cicluri de producție. Pentru o familie cu patru membri, de exemplu, este suficient un solar mic, de 40-50 de metri, unde pot fi cultivate legume și fructe care să asigure consumul pe tot anul. Prețurile pentru un astfel de solar pleacă de la două mii de lei.

Cum este cerere, firmele de profil s-au adaptat și vând acum inclusiv solarii de dimensiuni mici. „De la an la an, cererea de la gospodării pentru răsaduri se dublează. Oamenii vor să își cultive singuri legumele pentru consum, și cererea e mare”, spune Costel Vînătoru.

Anul trecut, de la stațiunea de cercetare pentru legumicultură din Buzău au plecat, până în luna mai, peste două milioane de răsaduri, în toată țara. Anul trecut, a Stațiunea de Cercetare din Buzău s-au vândut peste 90 de soiuri, iar cele mai căutate au fost tomatele numite Siriana, Hera şi Andrada, dar și ardeii și castraveţii.

Comparativ cu anul 2021, în 2022 cererea a fost mai mare la Buzău, chiar dacă prețurile au crescut. Un fir de tomate s-a vândut cu un leu şi 80 de bani, iar unul de ardei – cu un leu şi 50 de bani. Răsadurile de la stațiunea de cercetare legumicolă din Buzău sunt ecologice şi se pot mândri cu brevetele obţinute.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker