Un nou operator feroviar va conecta Buzăul cu principalele rute din România

Mersul Trenurilor pentru perioada 2024-2025 aduce o noutate majoră: operatorul privat Ferotrafic TFI va începe să opereze pe mai multe rute de lung parcurs din România. Aceasta este prima dată când compania, cu sediul în Iași, apare în oferta de transport feroviar de călători, după ce ar fi obținut licența de transport în primăvara acestui an, potrivit surselor din presă.
Începând din 15 decembrie 2024, Ferotrafic TFI va deservi următoarele rute: București Nord – Buzău – Suceava, București Nord – Tecuci – Iași, Suceava – Buzău – Constanța – Mangalia (ultima în perioada 14 iunie – 7 septembrie 2025). Aceste rute vor fi acoperite cu trenuri diesel model IC3, achiziționate din Israel. Ferotrafic TFI a cumpărat 33 de astfel de trenuri, similare cu cele aflate încă în circulație în Danemarca, unde sunt utilizate de operatorul național DSB. Trenurile IC3, produse de ABB în colaborare cu DSB, sunt apreciate pentru capacitatea lor de a atinge viteze de până la 180 km/h, grație motoarelor diesel de 400 CP amplasate în vagoanele din capăt. Trenurile urmau să ajungă în România în vara acestui an.
Deși Ferotrafic TFI figurează la Ministerul Finanțelor încă din 2011, până în 2022 compania avea ca obiect principal de activitate construcția de căi ferate. Începând din 2023, firma și-a schimbat obiectul de activitate, axându-se pe transportul interurban de călători pe calea ferată. Această modificare a permis intrarea în noul Mers al Trenurilor, alături de alți operatori consacrați precum CFR Călători, Transferoviar Călători, Regio Călători și Astra Trans Carpatic.
Odată cu debutul Ferotrafic TFI în transportul feroviar de călători, pasagerii vor avea o nouă opțiune pe unele dintre cele mai importante trasee din țară, incluzând legături între capitalele regionale și stațiuni de pe litoral. Această diversificare a ofertelor vine într-un moment în care transportul feroviar din România încearcă să se modernizeze și să devină mai atractiv pentru călători.
Noile trenuri private vor circula pe timp de zi și vor avea timpi de parcurs sub 6 ore, chiar 5 ore și 20 de minute pe relația București Nord – Suceava. Avantajele operatorului privat sunt că trenurile vor avea timpii de parcurs mai strânși, nu vor sta prin gări pentru a prelua alte grupe de vagoane ca la CFR Călători (Botoșani, Neamț etc.) și vor avea opriri doar la Pașcani, Bacău, Focșani și Buzău. Planul noii companii feroviare este de a achiziționa un total de 33 de trenuri de confort sporit, cu care să se axeze pe rute cu plecare din Moldova, rută care nu este acoperită deloc bine la acest moment, cel puțin de către operatorii privați. Cele mai multe trenuri ar urma să fie aduse din Israel.
În România există două companii în zona de vest și sud-vest a țării (Softronic Craiova și Astra TransCarpatic) și trei în Transilvania (Regio Călători Brașov, Transferoviar Călători și InterRegional Călători din Cluj). Doar Regio Călători Brașov are ceva rute secundare din Moldova pe care operează. Singurul tren privat care circulă în Suceava aparține Regio Călători și circulă de la Iași la Suceava și retur, o singură pereche pe zi.




Trenuri Diesel pe linii electrificate…cu gândul la mediu