De-a lungul anilor scurși de la revoluție încoace, politicieni de toate rangurile și-au făcut un titlu de glorie în a-și exprima trăirile față de cea de-a patra putere din stat. Mai precis față de reprezentanții ei, ziariștii. De la „măi animalule” al lui Ion Iliescu și „țigancă împuțită” ori „găozarule” ale lui Traian Băsescu, ziariștii români au avut parte de tot felul de mângâieri pe creștet. Și, bineînțeles, nu doar din partea politicienilor de anvergură națională, ci și dintr-a celor locali ori a unor inși fără funcții sau ambții politice. Îmi amintesc despre drăgălășenii precum ale celui care îi spunea lui Corneliu Ștefan că este „urât” sau ne cataloga, pe cei mai tineri învățăcei ai acestuia din urmă, „Sabin Orcan și Călin Bostan, Stan și Bran de la OPINIA”, ori i se adresa unui fost coleg de breaslă cu „Boșcoduț Aprostu”. Ori despre o replică a unui semi-interlop, care a sunat un coleg spunându-i că îi rupe mâna cu care a scris și îl bate la fund cu ea.
Mai nou, aud că un ales local a rostit în public sintagma „nefericiții din presă”. Într-un context care, pur și simplu nu are importanță în economia acestui text, dată fiind valoarea personajului. Este vorba despre domnul consilier local Constantin Florescu, căruia unii i se adresează și acum cu „domnul judecător” sau chiar „domnul președinte”, în timp ce alții îi spun simplu „domn’ Costel”. Ani la rând m-am întrebat dacă nu cumva i se adresează de fapt cu „Don Costel”, dar de fiecare dată găsesc rapid răspunsul: capii fagmiliilor nu sunt doar diabolici.
Am băgat acum în seamă personajul pentru că domnia-sa are un pedigree bogat în ceea ce privește sentimentele față de presă. Dar domnul Constantin Florescu se poate mândri că este singurul din județ – și printre puținii din țară – care a pronunțat, ca judecător, o sentință de condamnare la închisoare cu executare pentru trei ziariști buzoieni. Doar din răzbunare.
Despre acest subiect am scris nu doar în ziarul OPINIA, ci și în volumul „De la post-comunism la pre-tranziție”, realizat de Grupul pentru Dialog Social sub îndrumarea lui Victor Bârsan. Spuneam atunci că, în anii tulburi de după 1990, ziariștii erau incomozi pentru sistemul care acaparase România. La Buzău, cu ocazia alegerilor locale și generale din anul 1996, jurnaliștii de la OPINIA au dezvăluit abuzuri grave ale magistraților buzoieni. Primul, în cursul procesului de numărare a voturilor la Biroul Electoral Central. Al doilea, în momentul tragerii la sorți a componenței Biroului Electoral Județean Buzău. Mai precis, OPINIA a scris că judecătorul Constantin Florescu a închis ochii la o fraudă electorală.
Pe 3 iunie 1996, doi candidați ai Partidului Alternativa României, aflați în sediul Biroului Electoral Municipal, au surprins doi membri ai Comisiei Electorale de la Secția nr. 17 în timp ce ștampilau ilegal buletinele de vot. Cei doi candidați au sesizat reporterii aflați în zonă și, ulterior, pe judecătorul Constantin Florescu, vicepreședintele Biroului Electoral Municipal. În loc să remedieze situația, judecătorul l-a pus pe fugă pe un fotoreporter de la OPINIA care imortaliza flagrantul.
Nu peste mult timp, în OPINIA a apărut o dezvăluire sub semnătura lui Sabin Orcan referitoare la arestarea unor oameni de afaceri protejați de sistem. Ancheta de presă conținea următoarele pasaje: „De ce a întârziat timp de doi ani dosarul celei mai mari evaziuni fiscale din Buzău?/ Firma D I Company, acuzată de înșelăciune de peste un miliard de lei, și-a cumpărat sediu în casa mamei fostului procuror șef pe municipiu/ Destituit recent din funcție, acesta a fost propus acum de PNȚCD pentru postul de subprefect!”. Textul l-a înfuriat atât de tare pe procurorul politician încât l-a dat în judecată pentru calomnie pe jurnalistul Sabin Orcan.
În data de 11 martie 1997, o instanță a Judecătoriei Buzău, condusă de vicepreședintele Constantin Florescu, a condamnat la câte un an de închisoare cu executare, pentru calomnie, trei ziariști de la OPINIA. Cei trei, Corneliu Ștefan (director general al S.C. Opinia S.A.), Florian Angelo (director executiv al aceleiași societăți) și Sabin Orcan (redactor-șef adjunct al ziarului) au fost trimiși în judecată în urma plângerii formulate de fostul prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău. Prin aceeași sentință penală – pentru cei care nu știu sau pentru cei care au uitat, calomnia prin presă era infracțiune, fiind scoasă din Codul Penal după ani de presiuni din partea societății civile și a unor organisme europene și internaționale, odată cu dezincriminarea homosexualității -, ziariștii au fost obligați și la plata, în solidar, a sumei de 140 milioane lei către același fost procuror.
După o perioadă în care a intrat într-un con de umbră, domnul Florescu a reapărut pe firmament, în calitate de consilier local, ales pe listele Partidului Social Democrat în primul mandat al primarului Constantin Toma. S-a supărat pe sat nu după mult timp; gurile rele susțin că momentul ar fi coincis cu cel în care Toma ar fi cerut intrarea în legalitate a afacerilor din Drăgaica, unde diverși indivizi cu biznisuri pe acolo plăteau chirii pe suprafețe mult mai mici decât cele pe care le ocupau. S-a supărat și a început să pună bețe în roate, inclusiv atacând în instanța de Contencios Administrativ hotărâri ale deliberativului local.
A fost exclus din partid, a eșuat în partidul turnătorului Petrov și al traseistului Mocanu, unde a asigurat partea umoristică a campaniei electorale pentru localele din 2020: la lansarea propriei candidaturi pentru Primărie, a uitat numele partidului pe care urma să îl reprezinte la alegeri. Cum l-a reprezentat este altă poveste: a luat un scor mult sub cel al partidului și… a fost exclus.
De fapt, acesta este portretul nefericirii, al unui ins eșuat în politică. Și aș îndrăzni să îl întreb: cine este nefericit, ziariștii ori Domn’ Costel? Sau Don Costel? Pardon, Don Corleone nu era doar diabolic…
