Actualitate

Un medic buzoian își amintește calvarul din lagărele comuniste

„Foame, bătaie, privare de toate drepturile omenești, de somn”, relatează dr. Ion Sarion

La 23 august a fost marcată Ziua europeană a comemorării victimelor stalinismului şi nazismului creată de Parlamentul European în 2008. Această zi reprezintă şi ziua în care, în 1939, a fost semnat Pactul Ribbentrop-Molotov, între URSS şi Germania nazistă. Înţelegerea conţinea un protocol care includea România, Polonia, Lituania, Letonia, Estonia şi Finlanda în sferele de influenţă ale celor două state semnatare. Cunoscut şi ca Pactul Stalin-Hitler, documentul a avut şi un protocol adiţional secret. Pe lângă împărţirea ţărilor între ele, cele două regimuri totalitare au terorizat cetăţenii zonelor cucerite deportându-i în lagăre de concentrare, în gulaguri, pentru muncă forţată sau exterminându-i în crematorii.

Fără îndoială, ziua de 23 august reprezintă – pe lângă un bun prilej pentru diverși politicieni să comită discursuri ori texte sforăitoare – o bună ocazie de aducere aminte sau de a afla ororile săvârșite de comuniști în numele proletariatului.

OPINIA prezintă astăzi un fragment dintr-un interviu cu medicul psihiatru buzoian Ion Sarion, fost deținut politic, interviu realizat de Maria Banu în octombrie 2011, pentru Arhiva de Istorie Orală a Memorialului Sighet.

„În septembrie 1958, la 24 de ani am fost arestat, la terminarea facultății. Am fost condamnat, cu art. 209, care prevedea uneltire împotriva ordinii sociale, la 8 ani închisoare. Am fost condamnat după 6 luni de anchetă. În perioada anchetei am stat la Uranus, apoi la Malmaison. Regimul a fost atroce, foame, bătaie, privare de toate drepturile omenești, de somn.

Apoi am ajuns la Jilava în 13 aprilie 1959. Era o zi de 13, la ora 13.00, la Fortul 13 Jilava. Ne-au maltratat încă de la intrare.  Era un tipic de a crea groază printre cei care intrau. Era un ritual. Ne țineau dezbrăcați, ne aducea pe rând la camera ofițerului de servici… Am stat la Jilava până în august (…)

În a doua parte a lunii august am fost încărcați în camioane, duși în Gara Triaj și urcați în vagoane, bou-vagoane. Și am peregrinat o săptămână prin gări până am ajuns la Piatra Frecăței unde ne-au debarcat. A fost un transport groaznic. Era în plină vară, căldură mare. Nu aveam apă. Ne-au dat doar când am urcat în vagoane. Vagoanele au fost sigilate și nu au fost desigilate decât când am ajuns la punctul de sosire. Ne-au spus că ce ne dau la plecare trebuie să ne ajungă tot drumul. Dacă moare cineva, ne-au spus, îl lăsați acolo până ajungem la destinație. Din fericire nu a murit nimeni. Stăteam cu gurile la deschizăturile vagonului ca să tragem aer. Eram înghesuiți, eram peste 50 în vagon. Tot acolo în vagon ne făceam necesitățile”.

„Am ajuns în Balta Brăilei. Și am fost duși în lagărul Salcia Stoenești. Era renumita colonie de muncă Salcia cu mai multe lagăre satelit. Am fost duși în așa-zisele barăci. Apoi am început munca. Munceam la dig. Era un dig înalt de 3,2 m. Săpam, încărcam roba și căram roaba cu pământ, trebuia să o urcăm până sus. Un coleg, doctorul Drăgoi, a scăpat roaba. Și l-au dezbrăcat, l-au legat de roabă și l-au lăsat acolo toată ziua, în ploaie și vânt (…)

La un moment dat, pentru că eram bolnav și nu mai puteam munci m-au transferat la lagărul Saivane. Era un lagăr unde erau aduși «inapții», bătrânii, bolnavii. Comandantul de acolo când a văzut că sunt tânăr nu a ținut cont că sunt bolnav și m-a trimis la muncă. Eram în brigada de desecări. La săpatul pământului (…) Îmi amintesc când am ajuns la Saivane. Era un aspect dezolant, numai oameni întinși pe jos, pe rogojini, unii în agonie. Numai cei care eram mai tineri am avut o șansă.

În decembrie ne-au transferat cu bacurile pe Dunăre, la Periprava. Eram înghesuiți pe bac circa 1.000 de deținuți. Nu știam unde ne duc. Am crezut că ne trimit în Rusia. În 6 decembrie 1959 am debarcat la Periprava. Acolo era o comisie condusă de colonelul Condurache. El ne-a făcut trierea. Ne-au ținut o zi întreagă pe platoul din fața debarcaderului și ne-au triat. Cei mai tineri au fost dați într-o parte, iar cei bătrâni, cei bolnavi, au fost dați în altă parte.

Pe cei apți de muncă ne-au suit iar pe bac. Era o cală unde erau paturile de fier pe patru rânduri. Și cala se închidea cu un capac de fier. Salteaua de paie era umezită, udă. În cala aia eram vreo 500 de inși. Era un hârdău cu apă într-o parte și un hârdău pentru necesități în cealaltă parte. Era o scară care cobora. Și un felinar la capătul scării. Un tablou dantesc. Să vezi capetele alea buimăcite la lumina felinarului.

Dimineața în zori te scotea: «Repede, hai, ieși afară, banditule!». Și porneam la munca stufului. După mine a fost una din cele mai groaznice munci. Era iarnă. Trebuia să tăiem stuful înghețat. Nu eram îmbrăcați. Ulterior ne-au dat niște pufoaice de la armată. Nu aveam mănuși. În picioare aveam opinci. Niște ciorapi din pânză de cort. Intra apa. Ca să ne protejăm de frig, ne îmbrăcam picioarele cu pănuș de stuf. Era iarnă. Norma era de 15 snopi, adică tăiat, legat și cărat la mal. Eram la o distanță de mal. Tăiam stuful cu niște secere cu coadă. Îl făceai snopi. Îl legai apoi. Ceea ce eu nu am putut să fac niciodată, mă ajuta un coleg. Și după aceea trebuia să săltăm snopul care avea 1,2 metri circumferința și lung de 3 metri. Îl săltai pe umăr, apoi făceai o voltă, trebuia să te întorci cu el și să o iei pe cărare”, povestește medicul Ion Sarion.

Cine este medicul Ion Sarion

Medicul psihiatru Ion Sarion, născut în 28 martie 1934, la Buzău, a fost arestat la 25 septembrie 1958, fiind acuzat că a fost inițiator al unei organizaţii subversive din cadrul Facultăţii de Medicină. Grupul a fost deconspirat prin folosirea unui informator al Securității, „Vasile Titu” (studentul medicinist Vasile Nicolae, fost deținut politic). Condamnat la 8 ani închisoare pentru „uneltire contra ordinii sociale”, a fost închis la Gherla şi în coloniile de muncă Periprava şi Salcia. A fost eliberat în 1964. După eliberare, profesează ca medic psihiatru la Buzău.

Ce este Ziua europeană a comemorării victimelor stalinismului şi nazismului

Ziua europeană a comemorării victimelor stalinismului şi nazismului (European Day of Remembrance for Victims of Stalinism and Nazism), cunoscută drept Ziua Panglicii Negre (Black Ribbon Day) în unele ţări, este o zi internaţională de comemorare pentru victimele regimurilor totalitare, în special stalinismul, comunismul, nazismul şi fascismul. 23 august este recunoscută oficial şi de Canada şi Statele Unite ale Americii, unde este cunoscută drept Black Ribbon Day.

În 2011, a fost adoptată Declaraţia de la Varşovia, prin care statele semnatare s-au angajat să amintească mereu despre consecinţele devastatoare ale regimurilor totalitare, marcându-se cu acest prilej pentru prima dată Ziua europeană a comemorării victimelor stalinismului şi ale nazismului. În 2013, Reţeaua Europeană Memorie şi Solidaritate (European Network Remembrance and Solidarity – ENRS) s-a implicat în manifestările comemorative ale zilei şi a lansat o insignă specială pentru a păstra memoria victimelor deportărilor în masă şi a exterminărilor.

ENRS este o reţea internaţională a cărei scop îl constituie cercetarea, documentarea şi popularizarea cunoştinţelor despre istoria Europei în secolul al XX-lea, punându-se accent mai cu seamă pe prezentarea perioadei dictaturilor, a războaielor şi a revoltelor sociale împotriva lipsei de libertate. Are peste 360 de parteneri internaţionali. Statele membre sunt: Germania, Polonia, Slovacia, Ungaria şi România (2014). Cercetători şi oameni politici din aceste ţări fac parte din conducerea REMS. De asemenea, ţări precum Cehia, Austria, Lituania, Albania, Georgia şi Estonia au statut de observator în reţea.

În România, ziua de 23 august a fost declarată Ziua Comemorării Victimelor Fascismului şi Comunismului prin Legea nr. 198/2011. Prin aceeaşi lege, ziua de 21 decembrie a fost declarată Ziua Memoriei Victimelor Comunismului în România.

Pentru România, semnarea la 23 august 1939 a Pactului Ribbentrop-Molotov a reprezentat „sfărâmarea” teritorială din 1940 şi începutul unor lungi perioade de prigoniri, deportări, torturi, foamete şi crime care aveau să continue multe decenii la rând în numele unor ideologii străine de neamul românesc.

Rezoluţia prin care Parlamentul European declara Ziua europeană a comemorării victimelor stalinismului şi ale nazismului aminteşte că în timpul acestor dictaturi au avut loc genocide, s-au încălcat drepturile şi libertăţile omului, au fost săvârşite crime de război şi crime împotriva umanităţii pe care le condamnă şi, totodată, îşi exprimă respectul pentru victimele acestor crime, precum şi regretul că accesul la documentele de arhivă din această perioadă este încă limitat.

Tratatul a fost descris de preşedintele Parlamentului European, Jerzy Buzek, în 2010, drept „coliziunea celor mai rele două forme de totalitarism din istoria umanităţii”. Ziua de comemorare a avut originea în protestele organizate în oraşele occidentale împotriva crimelor şi ocupaţiei sovietice din anii 1980, iniţiate de refugiaţi canadieni din ţările ocupate de Uniunea Sovietică. Protestele au culminat cu formarea ”Lanţului Baltic”, când două milioane de oameni şi-au dat mâna pe parcursul a peste 600 de km de-a lungul Estoniei, Letoniei şi Lituaniei în 1989, pentru a marca solidaritatea în lupta pentru independenţă faţă de Uniunea Sovietică.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker