Actualitate

Un fost patron din fotbalul buzoian, printre „stăpânii lacurilor” din Capitală

Lacurile aflate în parcurile din București au fost date în exploatare între 2002 și 2010, fără licitație și fără acordul Consiliului General, pe o perioadă cuprinsă între 5 și 36 ani, mai multor firme unde acționari sunt persoane influente sau controversate, scrie HotNews. Firmele au primit lacurile pentru a desfășura activități de agrement, alimentație publică sau acvacultură și pescuit, cea mai bănoasă activitate fiind cea cu cârciumile de fițe și agrement. Municipalitatea câștigă din această afacere sume incredibil de mici, între 400 și 1.000 de euro/lac/lună, echivalentul chiriei pentru o garsonieră sau un apartament cu două camere. Mitică Dragomir, familia Finiș, Petre Ilie, cunoscut ca lider al clanului „Luptătorilor” din Capitală, și Castellano Giosue sunt doar câțiva dintre beneficiarii acestei afaceri.

Contractele de asociere în participațiune prin care au fost date în exploatare lacurile au fost încheiate în perioada 2002-2010 și prelungite prin mai multe acte adiționale, în mandatul primarilor Sorin Oprescu și Gabriela Firea, ultimul act adițional fiind încheiat în 2020. În general, contractele au o durată cuprinsă între 5 și 37 de ani, majoritatea expiră în 2027, iar cel mai lung în 2038. Contractele au fost încheiate de conducerea Administrației Lacuri Parcuri și Agrement de pe lângă Primăria Capitalei, fără licitație, netransparent și fără aprobarea Consiliului General, fiind ținute la secret până la finalul anului trecut.

Firmele plătesc pentru folosirea lacurilor, dar și a debarcaderelor și a mai multor insule între 400 și 1.000 de euro/lună, bani cu care abia închiriezi un apartament cu două dormitoare în zonele Herăstrău sau Tineretului. La aceasta se adaugă și o parte din profitul obținut între 20 și 50 la sută, însă în mod misterios majoritatea firmelor sunt pe pierdere deși atât activitatea de agrement cât și cârciumile de fițe sunt la mare căutare.

În 2021, Primăria Capitalei a primit pentru cele opt lacuri mai puțin de 100.000 de euro. Contactat de HotNews, viceprimarul Horia Tomescu, responsabil cu parcurile, a declarat că analizează aceste contracte și va merge în instanță fie pentru rezilierea lor, fie pentru creșterea sumelor care vin la municipalitate.

Lacul din Parcul Tineretului a fost dat în exploatare pe 4 iunie 2002 firmei Burs Procom SRL, pe 20 de ani, printr-un contract de asociere în participațiune, pentru pescuit sportiv și industrial, agrement, activități de alimentație publică. Lacul are o suprafață de 13,5 hectare, iar Primăria trebuia să primească 4.500 de dolari/an pentru lipsa de folosință a lacului, asta înseamnă 375 de dolari/lună.

Lacul Floreasca, debarcaderul de vaporașe Floreasca și debarcaderul cu dane pentru bărci și bacul de pasageri Floreasca au fost date pe 7 august 2002, în baza unui contract de asociere în participațiune, firmei SC Captain Service Product, pe 20 de ani. Lacul are 70 de de hectare, iar Primăria trebuia să primească 4.000 de dolari pe an pentru el. Firma mai trebuia să pună în lac pește de 5.000 dolari anual și să aducă ambarcațiuni pentru agrement nautic în valoare de 10.000 dolari, dar și să asigure paza lacului. Din profitul asocierii, firma trebuia să dea municipalității 40 la sută. În 2008, suma pe care trebuie să o dea firma primăriei a crescut la 5.000 de euro/an, dar se mai adaugă două debarcadere de pe lacul Bordei. Profitul asocierii se împarte 50 la sută-50 la sută între Primărie și firmă.

Lacul Tei a fost dat în exploatare în 8 mai 2019 firmei Fish Grill, până pe 31.12.2024. Pentru exploatarea celor 47 de hectare de luciu de apă, firma trebuie să plătească municipalității 20 la sută din profitul brut realizat din exploatarea lacului, dar nu mai puțin de 5.600 euro/trimestru. Acesta își mai asumă o investiție pentru popularea bălții cu pește și curățarea și întreținerea lacului de 50.000 de euro/an.

O bucată de 30 m liniari de pe malul Lacului Tei este dată pe 11 decembrie 2003, în baza unui contract de asociere în participațiune, firmei Zerillo’s Group SRL, pe 20 de ani. Potrivit contractului, Primăria Capitalei trebuia să primească 1.080 dolari/an. Firma se obliga să construiască un ponton și un restaurant. În 2007, suprafața liniară care face obiectul contractului crește la 145 m, dar și suma încasată de Primărie până la 20.000 euro/an. În plus, durata contractului este prelungită cu încă 5 ani, ajungând în total la 25 de ani, deci până în 2028. Tot în 2007, Zerillo’s Group SRL este înlocuită de Morgana Invest SRL. Potrivit platformei de verificare online a firmelor, firma Morgana Invest a fost înființată în 2003 și are următorul acționariat: BAMBU TEI SRL 99,99  la sută, Castellano Vincenzo 0,01  la sută. Firma BAMBU TEI SRL are un singur acționar: Castellano Giosue.

Lacurile Băneasa și Herăstrău sunt date în exploatare pe 11 iunie 2002 firmei Number One SRL pe 14 ani. Potrivit contractului, sunt date în exploatare Lacurile Băneasa, Herăstrău, insulele Stăvilar Băneasa, Pescăruș, Bordei și a debarcaderului Jianu pentru pescuit sportiv și industrial, dar și activități de alimentație publică. Cele două lacuri au 40, respectiv 77 ha, iar municipalitatea primește 10.000 de dolari/an, adică puțin peste 800 de dolari/lună. Firma se mai obliga să aducă material piscicol de 4.000 de dolari anual. În plus, din profitul asocierii, municipalitatea ar urma să primească 40 la sută. În 2011, contractul se prelungește cu încă 6 ani, dar se și extinde și se permite amplasarea vaporului Floreasca lângă debarcaderul Jianu și utilizarea vaporului și a unei suprafețe de 300 mp din debarcader în scop de alimentație publică. Pentru asta municipalitatea mai primește în plus 342 euro/lună. În 2012, contractul este prelungit cu încă 16 ani, adică până în 2038, dar se și extinde și se permite amplasarea vaporului Buftea lângă debarcader.

Potrivit platformei de verificare online a firmelor, Number One SRL, care aparține familiei fostului președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal Dumitru „Mitică” Dragomir, fost parlamentar al Partidului România Mare, a fost înființată în 2002 și are următorul acționariat: Dragomir Vica 98  la sută, Dragomir Dumitru 1  la sută și Dragomir Bogdan-Dumitru 1  la sută.

Lacul Străulești a fost dat în exploatare în martie 2010 firmei Daly Fish SRL, pe 10 ani, pentru pescuit recreativ. Lacul are 33 ha, iar Primăria Capitalei trebuia să primească 30 la sută din profit, dar nu mai puțin de 1.250 euro trimestrial, asta înseamnă 416 euro/lună. Firma se mai obliga să facă investiții de 25.000 euro/an. În 2012, firma Daly Fish este înlocuită de Sc Agrement Serv SRL. În martie 2020, contractul a fost prelungit până pe 10 martie 2023, deci expiră în curând. Pe 10 februarie 2021, Sc Agrement Serv SRL este înlocuită cu SC PEDRO FISH SRL, firmă înființată în 2020, care îl are unic acționar pe ILIE PETRE. Petre Ilie, zis și Petre Geamănu, este cunoscut ca lider al clanului „Luptătorilor” din Capitală, a fost arestat preventiv în anul 2021 pentru cămătărie.

Pentru Parcul Cișmigiu, pe 19 aprilie 2006 se încheie un contract de asociere în participațiune, pe 5 ani, cu firma SC LET Busniess COM SRL, pentru efectuarea de agrement. Astfel Primăria punea la dispoziție luciul de apă, 3 ha, și primește în schimb 10.000 euro/an. Firma avea obligația de a aduce 40 de bărci și hidrobiciclete pentru agrement, curăță lacul, în sezonul rece instalează un patinoar. Din profitul asocierii, municipalitatea mai trebuie să primească 20 la sută. La finalul anului 2006 se încheie un act adițional prin care firma este lăsată să facă și alimentație publică pe lac, închirieri patine iarna și comerț. În 2008, durata contractului se prelungește cu 15 ani. Potrivit platformei de verificare online a firmelor, SC LET Busniess COM SRL a fost înființată în 2004 și are următorul acționariat: Finis Carmen Mihaela 60  la sută, Apostol Radu-Daniel 20  la sută și Apostol Mircea 20  la sută. Carmen este soția lui Bartolomeu Finiș, controversat om de afaceri, apropiat al lui Dorin Cocoș și Alexandru Bittner.

Lacul Grivița a fost dat în exploatare pe 18 mai 2005 firmei Marinarul Prodimpex SRL, pe 7 ani, pentru pescuit sportiv și industrial, agrement nautic. Lacul are 81 ha, iar primăria primește 3.500 euro/an, asta înseamnă puțin peste 290 de euro/lună. Firma se obligă să aducă în lac pește de 5.000 euro anual. În iunie 2012, contractul este prelungit cu 15 ani, până la 22 de ani, pe motiv că „investițiile în puiet sunt în diferite faze de creștere și nu pot fi valorificate până la expirarea contractului”. Potrivit platformei de verificare online a firmelor, Marinarul Prodimpex a fost înființată în 1992 și are următorul acționariat: Bucur Constantin 50  la sută și Bucur Verginia 50  la sută.

Cine este Constantin Bucur

Bucur Constantin este acționar majoritar la Vest-Energo, un producător de energie privat, fostul CET Militari. El este un personaj binecunoscut printre microbiștii buzoieni, după ce a devenit, oarecum peste noapte, „fratele” lui Gigi Becali. Așa l-au văzut oamenii din lumea fotbalului atunci când a devenit patronul clubului Gloria Buzău. Acum, omul de afaceri nu mai are nicio treabă cu sportul-rege, rămânând doar cu afacerile sale care nu au legătură cu fotbalul.

Iată ce spunea despre această asociere Ion Viorel, fost antrenor-jucător al Gloriei și fost jucător la Steaua: „Eu am fost cel care l-a adus. Mi-am făcut rău singur, pe româneşte. Buzăul, la vremea aia, nu avea bani să joace în Liga 1, datorii de 17 miliarde la stat. Şi atunci am fost sunat de la Bucureşti. Cum el (Gigi Becali, n.r.) nu putea să fie implicat la două echipe, s-a găsit soluţia cu acest Constantin Bucur. Eu chiar mă gândeam cum să facem şi cum o să facem. Lui Gigi Becali îi plăcea publicul de aici”, spunea Vioară.

Pe 30 noiembrie 2007, Steaua antrenată de Marius Lăcătuș nu își făcea probleme la Gloria Buzău acasă, formație considerată la vremea respectivă echipa-satelit a clubului din Ghecea. Totuși, fostul jucător Romeo Bunică, aflat la vremea aceea la sfârșitul carierei, lovea puternic mingea din lovitură liberă și egala scorul pe tabelă (1-1), în ultimele două minute ale partidei. Steaua nu a mai reușit să înscrie, iar punctele pierdute atunci au încurcat formația roș-albastră la sfârșitul campionatului, titlul ducându-se la rivala CFR Cluj. Acesta este un scurt istoric al relației dintre Gigi Becali și Costel Bucur.

După acel moment, Gigi Becali s-ar fi supărat teribil, chiar dacă pe la televizor a părut că ia totul în glumă. S-a spus atunci că l-ar fi sunat pe Costel Bucur și i-ar fi cerut să scape de Bunică, nimeni altul decât „călăul” trupei care atunci încă juca în Ghencea. Afaceristul s-ar fi conformat, iar în primăvară, Romică Bunică a fost „orientat” către Olimpia Rm. Sărat, o echipă ce evolua în al treilea eșalon.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker