Istorii BuzoieneSport

Un boier râmnicean, primul român olimpic la „Dare la semn”

Sportul românesc s-a urnit destul de greu în Principatele Române, într-un climat în care competițiile erau rezervate exclusiv clasei superioare. Evident, din cauza traiului anevoios, țăranii numai de activități recreative în aer liber nu aveau chef. Bine, nici nu li se prea permitea.

Ușor de anticipat, primele competiții apărute în epoca modernă la nivel european au fost cele legate oarecum de arta armelor și a războiului. Prima competiție cu acte în regulă, la TIR, cu diplome, clasamente și premii, apărea în Elveția, concept împrumutat, câteva decenii mai târziu și de societatea transilvană. Din nou, întrecerile erau rezervate nobililor, protipendadei și ofițerilor, segmente sociale cu acces la armele de foc.

Târziu, în 1862, apărea și prima societate sportivă  cu statut național, denumită șic „Societatea română de arme și dare la semnu”. Actul de naștere a fost semnat de Alexandru Ioan Cuza, el însuși ofițer. Mai mult, Domnul Țărilor Române, asumându-și rolul de naș, a donat noii entități și un teren generos, chiar în buricul Bucureștilor, undeva în zona Arenelor BNR. Terenul avea să fie vândut, imediat după război, Băncii Naționale.

Clubul s-a bucurat de un real succes (comparabil, la scală, cu Cheful Șoferilor 2005), astfel că la sărbătoarea primului cincinal avea, deja, 120 de legitimați. Deloc întâmplător, Gheorghe Plagino, boier din Râmnicu-Sărat, a fost primul sportiv român participant la Jocurile Olimpice, în 1900, la Tir. Jumătate de veac mai târziu, Iosif Sârbu cucerea primul titlu olimpic pentru România, tot la Tir.

Din păcate, accesul în primul club sportiv român era rezervat tot clasei superioare. Cuza n-a uitat însă „prostimea”, în timpul domniei sale consemnându-se apariția unui manual de așa-zisă educație fizică pentru gimnaziu în care elevii erau învățați, printre altele, să se târască.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker