Cultură

Un artist buzoian, laureat al Galei Premiilor Uniunii Artiștilor Plastici din România

Un buzoian se numără printre laureații Premiilor UAP – pentru activitatea artistică din anul trecut, 2019-, eveniment ce a avut loc vineri, 23 octombrie, în Capitală, în Combinatul Fondului Plastic. Este vorba despre artistul Valeriu Șușnea, președinte al filialei buzoiene a Uniunii Artiștilor Plastici (UAP), câștigător al Premiului Juriului.

Festivitatea a avut loc într-un cadru extrem de restrâns, fără mediatizare, având în vedere că Bucureștiul este deja de o săptămână în scenariul roșu. Evenimentul trebuia să aibă loc inițial la Iași și să fie chiar televizat: pandemia a încurcat însă organizatorii mult mai devreme, Iașiul intrând în scenariul roșu înaintea Capitalei.

„Mă simt deosebit de onorat că juriul a hotărât să îmi acorde mie acest premiu special”

Gala Premiilor UAP din România, organizată de Uniunea Artiștilor Plastici din România, în parteneriat cu Ministerului Culturii și alți parteneri, a fost inițiată în 1961 și s-a desfășurat anual, fiind un moment important de recunoaștere a valorilor artelor vizuale românești. Premiile sunt acordate membrilor UAP din România, dar și tinerilor emergenți nemembri, iar evenimentul este însoțit de o amplă expoziție cu lucrările artiștilor premiați.

„Pentru a concura la unul din premiile Uniunii Artiștilor Plastici din România trebuie să îți depui dosarul, deci este vorba des­pre o oarecare concurență, care, anul acesta am înțeles că a fost una destul de mare la toate secțiunile. Personal mă simt deosebit de onorat că juriul a hotărât să îmi acorde mie acest premiu special, mai ales că am înțeles că a fost o decizie luată în unanimitate. Premiul vine odată cu împlinirea vârstei de 60 de ani, vârstă până la care am reușit să organizez aproape 100 de expoziții și numeroase tabere de creație”, a declarat Valeriu Șușnea.

„Ține cont de întreaga școală de artă buzoiană”

Președintele UAP Bu­zău mărturisește că deși Premiul Juriului oferit la Gala Premiilor Uniunii Artiștilor Plastici din România este un premiu indivi­dual, îl percepe ca pe o recunoaștere a activității artistice desfășurate la nivelul întregii filiale locale.

„Aici, la noi la Buzău, a trăit și a profesat Andreescu, au venit și au lucrat Grigorescu și Brâncuși. Aici există Tabăra de la Măgura. Toate aceste lucruri ne obligă să ducem mai departe tradiția culturală, lucru pe care în calitate de președinte al UAP Buzău am încercat să îl fac cât mai bine. Nu aș fi reușit însă singur. De aceea consider că acest premiu, deși este unul personal, el ține cont de întreaga școală de artă buzoiană”, a mai declarat Valeriu Șușnea.

Uniunea Artiștilor Plastici din România are peste 5.000 de membri, promovând artele vizuale ca valori culturale și patrimoniale în beneficiu public. Lista completă a laureaților Premiilor UAP – pentru activitatea artistică din anul 2019 este următoarea:

* Marele Premiu – Florin Ciubotaru

* Premiul pentru Excelență – Marilena Preda-Sânc

* Premiul pentru Pictură – Vasile Rață, Laurian Popa

* Premiul pentru Sculptură – Elena Scutaru

* Premiul pentru Grafică – Cristian Tarbă

* Premiul pentru Arte Decorative – Ovidiu Constantin Ionescu

* Premiul pentru Scenografie – Anca-Violeta Albani

* Premiul pentru Critică – Cristian Nae

* Premiul pentru Multimedia – Dorel Tulcan

* Premiul pentru Artă Plastică Religioasă și Restaurare – Valentina Dudu

* Premiul pentru Artă în Spațiul Public – Vlad Ba­sarab

* Premiul pentru Tineret – Radu Pandele

* Premiul pentru Diaspora – Marianov Bata

* Premiul Juriului – Valeriu Șușnea

 

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker