Ultimul meci de gală pentru Gloria?

Duminică, 16 februarie 2025, de la ora 20.45, la Buzău va avea loc partida dintre Gloria și FCSB, contând pentru etapa a 27-a a Superligii României. Ultima în clasament, „Gloriuța” bifează înfrângere după înfrângere, având la activ patru eșecuri în ultimele cinci partide; un bilanț prost, mai ales că unele dintre rezultatele negative au fost înregistrate în compania unor trupe contra cărora se puteau obține puncte. Cu doar 19 puncte, buzoienii încearcă să mai repare ce se mai poate pe acest final de sezon regular, însă distanțele între trupa lui Eugen Neagoe și celelalte echipe care luptă pentru salvare se tot mărește.
Culmea, Gloria nu are nici cel mai slab atac, nici cea mai permeabilă apărare, însă, cel puțin în această stagiune, multe statistici trebuie ignorate, pentru că Iașiul a primit 43 de goluri și este deja la patru puncte distanță, în timp ce Oțelul, cu doar 20 de goluri înscrise, e la zece lungimi, echivalentul anilor-lumină într-un campionat de fotbal precum cel al României.
În contrast cu Gloria, FCSB a obținut rezultate decente în ultimele cinci meciuri, incluzându-l aici pe cel de la Agdam, orașul unde joacă Quarabag. FCSB vine la Buzău cu un singur obiectiv: cele trei puncte. Trupa lui Elias Charalambous se află în lupta pentru titlu și nu-și permite pași greșiți, mai ales împotriva unei echipe nou-promovate. Cu un atac puternic și un mijloc solid, roș-albaștrii vor încerca să își impună jocul încă din start.
În ultimele întâlniri directe, FCSB a avut rezultate favorabile împotriva Gloriei Buzău. De exemplu, în meciul din 10 iunie 2024, FCSB s-a impus cu 3-2. Atunci trupa lui Neagoe chiar a fost în avantaj după golul lui Jipa, însă a fost trădată de câteva greșeli flagrante, dar și de faptul că „a stat la cutie” câteva zeci de minute bune, fără să pericliteze deloc buturile adverse. Cel de-al doilea gol al Gloriei a venit destul de târziu, la scorul de 3-1, moment în care era greu pentru buzoieni să mai obțină ceva.
Se estimează că asistența la meci va fi una record, chiar dacă prognoza meteo nu se anunță a fi deloc favorabilă fotbalului. Evident, blazonul celor de la FCSB atrage și suporterii neutri. În plus, este cunoscut faptul că Buzăul este o exclavă roș-albastră.
Neînvinși, campionii vor veni în Crâng după un meci care a avut darul să-i epuizeze de resurse și cu o infirmerie plină. Marile absențe ale celor de la FCSB ar fi Darius Olaru, Octavian Popescu și Mihai Lixandru, jucători accidentați care n-au făcut nici măcar deplasarea în Grecia pentru meciul de joi cu PAOK. Aici ar trebui să speculeze Eugen Neagoe, chiar dacă la prima vedere Buzăul este un adversar facil. Din păcate, Gloria nu convinge nici după cele două-trei transferuri, astfel că speranțele fanilor buzoieni sunt destul de subțiri. Iar Romică Bunică, omul cu pocinogul din 2007, s-a retras de multișor.
Meciul dintre Gloria și Steaua se joacă duminică, de la 20.45. Ar fi ultimul meci de gală din acest sezon, la Buzău urmând a mai veni UTA Arad, o echipă de play-out.



