„Ultima impresie contează”. Ilie Stan, despre epilogul cu UTA

Ilie Stan regretă enorm că Gloria a retrogradat în liga secundă, la numai un an de când a promovat în Liga 1. Buzoian de loc, antrenorul este de părere că situația echipei era cu totul alta în momentul de față, dacă n-ar fi fost exodul jucătorilor străini și nu numai. „Știți că este o vorbă: ultima impresie contează. Îmi felicit jucătorii, cei care au rămas au dat dovadă de profesionalism. Nu au depus memorii. Mi-a plăcut modul de abordare azi: agresivitate, sacrificiu, dăruire. Nu am reușit să marcăm în aceste ultime etape, ceea ce a contat foarte mult. Regret că nu am reușit să rămânem în Liga 1. Sunt buzoian și sunt alături de suporteri. Mi-am dus mandatul până la capăt. Era altă situație dacă rămâneau alți jucători”, a declarat antrenorul Gloriei după meciul de la Arad.
Cât despre fotbaliștii care nu și-au depus memorii, numai cuvinte de laudă: „Au dat dovadă de profesionalism, și-au văzut de treaba lor, și pentru acest lucru îi felicit. Azi au arătat determinare, agresivitate, dăruire, spirit de sacrificiu și pentru acest lucru îi felicit. Problema a fost că n-am marcat, așa cum n-am făcut-o nici în ultimele etape, ceea ce ne-a costat enorm”.
După meciul cu UTA, s-a consemnat și demisia lui Mircea Rednic. Ruptura dintre clubul arădean și fostul internațional nu a survenit neapărat din cauza rezultatului considerat slab din meciul cu Gloria, ci părea iminentă de mai mult timp. „Îmi felicit jucătorii și pe toți cei cu care am lucrat în acest sezon. Am reușit să salvez UTA pentru a treia oară, sper ca rezultatele să ne ajute și să terminăm mai sus. La ce probleme au fost sezonul ăsta, este OK. Le-am spus că nu voi mai continua aici, le doresc mult succes celor din echipă. Aici mereu s-au bătut numai la campionat, la anul sunt sigur că vor fi o echipă puternică, sunt sigur că se vor lupta la play-off”, a declarat Mircea Rednic după meci.
Revenind la Gloria, situația clubului este foarte complicată. Deocamdată însă, nimeni dintre decidenți nu s-a pronunțat ferm cu privire la desființare sau la continuarea activității în liga secundă.



