Mult timp nu am înțeles de ce, ori de câte ori un pește mare, în special din zona politicului, cădea în plasa ,,anticorupției”, una dintre precupările de căpătâi ale apropiaților săi era aceea a identificării cât mai rapide a ,,turnătorului”. Omul în cauză, prins cu ocaua mică, deja cazat în loc mai întunecat și fără verdeață, aștepta un cuvânt ori un gest de încurajare din partea prietenilor, iar aceștia, dintre care mulți profitori ai favorurilor celui în cauză, se ocupau cu vânătoarea! Ce urât!, mă gândeam eu.
Odată ce clienții organelor de cercetare penală au început să fie din ce în ce mai numeroși și cu funcții mai înalte, m-am dumirit și eu – mai bine mai târziu decât niciodată! – ce era cu sportul respectiv, al identificării turnătorului. Odată dovedit, sau doar bănuit că ar fi vorba despre el – Stalin nu a murit, trăiește bine-mersi printre noi! -, omul era cercetat în cele mai intime aspecte ale vieții. Și apoi tăvălit în noroi până la discreditatrea totală, procedură care, ulterior, a fost preluată cu mare succes de mass-media. Nu-i era iertat omului nici măcar pârțul tras la grădiniță în sala de mese, semn că de pe atunci avea un caracter infect, gata să-i otrăvească pe cei apropiați. Și dă-i înainte, neicușorule, până când respectivul – dacă este să stăm strâmb și să judecăm drept, nici acela vreun sfințișor sau vreo virgo intacta – apărea în ochii celorlalți drept adevăratul infractor, iar șmecherul din spatele gratiilor o victimă inocentă a turnătorului și, mai mult, un personaj secundar în poveste.
Mi-am amintit despre această chestiune la începutul acestui an, când a izbucnit scandalul pariorului de la Gloria. Nu sunt în măsură să judec în vreun fel calitățile sportive ale respectivului, însă povestea în cauză este cât se poate de clară. A încălcat una dintre legile universale ale sportului, faptă pedepsită în orice țară, indiferent de sportul practicat de parior. Apoi, și-a mai luat un asociat, și nu pe oricine, ci pe iubita sa – și ea om bine înfipt în problemele fotbalului, deci și vinovat moral, atât timp cât nu a mișcat niciun deget să îl oprească -, pe care apoi a înșelat-o; și nu oricum, ci la domiciliul conjugal, lăsându-se prins asupra faptului. Și a urmat răzbunarea femeii înșelate. După șocul inițial, prietenii pariorului au urmat rețeta de mai sus. Mai întâi că respectiva a postat pe Facebook o poză în care se afla în vădită dispoziție bahică. Mai apoi s-a spus că a avut mai multe relații, inclusiv cu bărbați căsătoriți. Până la bomboana pe colivă: pozele care dovedesc că a făcut videochat. Crimă curată, nu? Nu este ea necuratul gol și pariorul o victimă inocentă a malversațiunilor unei femei de moravuri ușoare? Și, de aici, lucrurile au luat turnura dorită. S-a mai interesat cineva de stadiul anchetei Federației Române de Fotbal? Nu! S-a interesat cineva de stadiul anchetei clubului unde joacă? Nu! S-a mai interesat cineva, în general, despre soarta lui? Bineînțeles că nu! Dovadă că rețeta ,,căutați turnătorul” este fără de moarte.
P.S.: Nu de puține ori, am primit pe diverse căi ,,dovezi imbatabile”, respectiv capturi de ecran, care dovedeau că diverse doamne sau domnișoare, mai mult sau mai puțin cunoscute, mai mult sau mai puțin vizibile pentru publicul larg, au prestat sau prestau activități de videochat. Unele dintre ele acum femei măritate, așezate la casele lor. Și aici nu înțeleg, ce este rușinos într-un asemenea job, bine plătit, curat și fără niciun fel de contact cu clienții? Este oare mai puțin demn decât munca prestată pe un post călduț de bugetar, accesat pe pile politice sau chiar prin ,,contact direct cu clientul”, post din care te faci de râs de mai multe ori pe zi cel puțin în fața colegilor, a șefilor sau a subalternilor?
