ActualitateEducație

Triplu eveniment aniversar la Școala „Cpt. Av. Mircea T. Bădulescu”

Marți, 1 noiembrie, Școala Gimnazială „Cpt. Av. Mircea T. Bădulescu” îmbracă straie de sărbătoare. Unitatea de învățământ marchează o triplă aniversare, pentru că astăzi se împlinesc 155 de ani de la înființare, 105 ani de la nașterea eroului Cpt. Av. Mircea T. Bădulescu, al cărui nume îl poartă cu mândrie de două decenii.

În plan educațional, școala buzoiană și-a propus să marcheze evenimentul printr-o multitudine de activități precum: concursuri de dans, interpretare vocală, concursuri sportive (handbal, fotbal, badminton, tenis de masă), quiz show – limbi străine, recitare de poezie – „Pe aripi de vers”, expoziție de desene în curta școlii intitulată sugestiv „Școala mea”, care va fi vernisată cu această ocazie. De asemenea, îpe parcursul zilei, vor fi și alte momente educative, precum cele intitulate „Școala mea între tradiție și modernism”, „Toți pentru unul, unul pentru toți”- apartenențe la grup,  și un eveniment în care se va vorbi despre istoria școlii. La toate acestea se va adăuga și un program artistic, dar și un moment solemn dedicat eroului aviator, care va fi comemorat la acest moment important din devenirea școlii de marcă denumită în ultimii 20 de ani „Cpt. Av. Mircea T. Bădulescu”, parte importantă din istoria municipiului Buzău.

Școala buzoiană și-a propus să ofere trecătorilor în această zi mici cadouri aniversare, ca să facă părtașă la acest eveniment și să participe la sărbătoare întreaga comunitate buzoiană.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker