Pentru români, crucea reprezintă simbolul creştinismului şi este legată de Înviere. Creştinul ştie că prin Sfânta Cruce suntem îmbrăţişaţi de dragostea lui Dumnezeu, care S-a răstignit „pentru noi, oamenii, şi pentru a noastră mântuire”.
Crucea mai este pentru români și simbolul protector al casei, apărătoarea holdelor,pavăza împotriva răului. Pentru că așa cum spune vorba populară, „acolo unde crucea veghează, răul nu poate trece pragul”, țăranul își face cruce și își aşază semnul crucii peste toate ale casei, de la acoperiş, porţi, ștergare, străchini, lăzile de zestre, spătarele scaunelor, la ii şi cămăşi, ouă încondeiate, ori colaci. Crucea există în toate, mai ales în mediul rural, de aceea, poate, aici se folosesc multe expresii și ziceri legate de cruce precum: „crucea căruţei”, „crucea amiezii”, „crucea nopţii”, „cruce de voinic”, „crucea pământului” etc.
Pe lângă crucea cea văzută, creștinii au de dus și o cruce nevăzută. Este vorba despre înțelesul duhovnicesc al Sfintei Cruci despre care se vorbește în Evanghelia de astăzi. Hristos Domnul cheamă sau invită astăzi la mântuire pe toți oamenii, dar nu forțează pe nimeni să-L urmeze, deoarece respectă libertatea omului și de aceea, El zice: „Oricine voiește să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-Mi urmeze Mie” (Marcu 8, 34). Iisus dezvăluie odată cu această chemare și adevărul esențial, și anume acela că a iubi viața pământească înseamnă a o pierde pe cea veșnică, etern fericită, și că, dimpotrivă, a muri (simbolic) în viața aceasta înseamnă a renaște în cea viitoare, ca o persoană îndumnezeită.
Lepădarea de sine pe care Mântuitorul Iisus Hristos o cere înseamnă schimbarea felului de a fi: să nu mai trăim în mod egoist, numai cu gândul la noi înșine, ci mai întâi să ne gândim la Dumnezeu, Izvorul vieții noastre, și la cei din jurul nostru: părinți, frați, vecini, oameni săraci, bolnavi, neajutorați și să trecem astfel de la iubirea de sine egoistă sau pătimașă, la iubirea sfântă de Dumnezeu și de semenii noștri.
