Actualitate

Trei judecătoare de la Tribunalul Buzău, responsabile cu gestionarea alegerilor europarlamentare în județ

Judecătorul Gabriela Nicula de la Tribunalul Buzău va conduce Biroul Electoral Județean care va gestiona alegerile europarlamentare din luna mai. Judecătorul Angelica Miu, tot de la Tribunalul Buzău, o va seconda, ca locțiitor, iar judecătorul Nina Corina Cocor de la aceeași instanță a fost desemnat membru al BEJ. Componența Biroului Electoral Județean a fost stabilită joi, prin tragere la sorți efectuată de preșe­dintele delegat al Tribunalului Buzău, judecătorul Adriana Nicolae. În perioada următoare, partidele parlamentare trebuie să propună reprezentanții care vor completa Biroul Electoral Județean. Calendarul mai prevede ca, tot în perioada următoare, să fie aleși membrii birourilor electorale din fiecare circumscripție. În perioada 23-26 mai 2019, cetățenii din statele membre UE vor alege, prin vot direct, noul Parlament European. Potrivit HG nr. 80/2019, alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European se vor desfășura duminică, 26 mai 2019. Aceasta este a patra oară, de la aderarea României la Uniunea Europeană, când  sunt organizate în România alegeri pentru Parlamentul European (scrutinele anterioare au avut loc în noiembrie 2007, iunie 2009 și mai 2014).

Tot pentru 26 mai, în ziua alegerilor europarlamentare, președintele Klaus Iohannis a decis să convoace referendumul pe justiție. Președintele are termen până pe 4 aprilie să convoace referendumul.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker