Economic

Trei crame buzoiene, la cel mai important târg internaţional de vinuri

Vinul românesc îşi croieşte cu hotărâre drumul către piaţa internaţională. Echipa formată dintr-o nouă generație de antreprenori  expune vinurile românești la ProWein Düsseldorf, în perioada 10-12 martie 2024.

Cu o imagine fresh şi unite sub sloganul „Yes, Romania Makes Wine”, cele 21 de crame vor evidenția diversitatea și calitatea vinurilor românești pentru publicul internațional, la standul României de la ProWein, cel mai mare târg de specialitate din lume. Participarea României a fost posibilă cu sprijinul APEV România (Asociația Producătorilor și Exportatorilor de Vinuri din România) și este finanțată din resursele proprii ale cramelor participante. Selgros România s-a alăturat susținerii acestui demers, în calitate de partener.

În cadrul târgului, producătorii români au organizat mai multe evenimente de promovare, degustări şi sesiuni de informare. Sloganul „Yes, Romania makes wine”, va fi motivul central al masterclass-ului de excepţie, în cadrul căruia cele mai cunoscute soiuri românești, Feteasca Albă, Feteasca Regală şi Feteasca Neagră, vor fi puse în valoare. Masterclass-ul va fi susţinut de către Valentin Ceafalău, jurnalist, degustător, comunicator şi jurat la concursurile internaţionale de vinuri. Acesta a fost recunoscut pentru abilităţile sale de degustare, primind premiul „Benchmark Taster” la „Concours Mondial de Bruxelles” în 2019, iar în 2023 a câştigat „Campionatul Mondial de degustare în orb” organizat de publicaţia „La Revue du Vin de France”, în Provence, ca parte a Echipei naţionale de degustători.

Cele 21 de crame participante sunt Aurelia Vişinescu, Domeniile Avereşti, Budureasca, Crama Ceptura, Caii de la Letea, Cotnari, Familia Darabont, Davino, Crama DeMatei, Domeniile Franco-Române, Domeniul Bogdan, Dropia, Crama Gîrboiu, Crama Hermeziu, Jidvei, Liliac, Viile Metamorfosis, Murfaltar Vinul, Crama Oprişor, Crama Rasova și Domeniile Sâmbureşti. Dintre acestea, trei – Aurelia Vișinescu, Crama DeMatei și Domeniile Franco-Române – sunt din județul Buzău.

De 30 de ani, ProWein este cel mai important târg internaţional de vinuri şi băuturi spirtoase care acoperă întreaga piaţă globală. Târgul de la Düsseldorf oferă achizitorilor internaţionali şi vizitatorilor ocazia perfectă de a descoperi noile vinuri, noile produse de referinţă pentru consumatori, dar şi cele mai recente tendinţe din sectorul vinurilor şi băuturilor spirtoase.

APEV România (Asociaţia Producătorilor şi Exportatorilor de Vinuri din România) reuneşte cei mai importanţi exportatori de vinuri ai ţării noastre, cei care deţin, împreună, aproximativ 70 la sută din totalul exportului românesc de vinuri. Membrii săi deţin, de asemenea, o cotă similară de aproximativ 70 la sută din piaţa internă. APEV România a fost înfiinţată în 2001 ca entitate legală nonprofit menită să reprezinte, să apere şi să promoveze drepturile şi interesele membrilor săi, atât la nivel local, cât şi internaţional. În acest moment, APEV trece printr-o etapă de transformare susţinută de către un colectiv de vizionari, care vor să repoziţioneze imaginea vinului românesc pe plan internaţional. Având un angajament pentru colaborare şi inovare, misiunea APEV este multiplă: să consolideze poziţia vinurilor româneşti pe piaţa internă, să cucerească piaţa internaţională de vin şi să repoziţioneze brandul de ţară al vinului românesc pe plan mondial.

Viile Aurelia Vișinescu sunt în mijlocul zonei viticole Dealu Mare, binecunoscută pentru calitatea strugurilor și a producției viticole, pe dealurile care înconjoară Munții Carpați, beneficiind de diferite tipuri de sol argilo-lutoase, cu substrat calcaros. Cele 82 de hectare ale companiei sunt situate în satele Săhăteni, Năeni și Fințesti, întinzându-se de la baza dealurilor unde sunt cultivate soiurile albe și soiul roșu Pinot Noir, până pe vârfuri, unde se regăsesc soiurile de struguri roșii, ce beneficiază de expunere sudică și se culeg mai tarziu față de soiurile de struguri albi. Sunt cultivate atât soiuri românești – Fetească Albă, Tămâioasă Românească, Fetească Neagră -, cât și soiuri internaționale: Sauvignon Blanc, Chardonnay, Pinot Grigio, Merlot, Syrah, Pinot Noir și Cabernet Sauvignon. În prezent, la Domeniile Săhăteni se află o cramă cu utilaje ultramoderne de procesare a strugurilor, și de îmbuteliere și maturare a vinurilor atât în butoaie de stejar cât și la sticlă. Crama are o capacitate de procesare de circa 1.000 tone struguri pe sezon, cu două linii separate de producție, cu fermentare controlată complet automatizată, atât pentru vinurile albe, cât și pentru cele roșii. Pivnița subterană dotată cu barrique-uri din stejar românesc, franțuzesc sau rusesc, asigură condiții optime pentru învechirea vinurilor. Stilul de vinificație îmbină tehnici din Lumea Veche cu cele din Lumea Nouă, iar vinurile sunt produse în loturi mici, pornind de la 2.500 sticle până la 20.000 de sticle în anii favorabili anumitor soiuri.

Domeniile DeMatei din Zorești se întind pe 70 de hectare în jurul celor două dealuri, Tegăneanu și Zorilor, pe care crește o viţă de vie batrână de peste 40 de ani. E un terroir care cere respect, măiestrie și migală pentru a se exprima prin vinuri mari, cu potenţial de învechire foarte bun, lucru dovedit de fiecare ediţie a vinului Prince Matei din 1998 încoace. Apoi, înseamnă mâna pricepută a omului care îngrijește și conservă viţa de vie și care știe să aleagă și să valorifice fiecare ciorchine. Am înţeles însă că pentru a scoate ce este mai bun din teritoriul nostru, tradiţia trebuie să meargă mână în mână cu tehnologia. În ultimii doi ani, de când am achiziţionat crama, am investit pentru a aduce echipamente de ultimă generaţie care permit o mai mare precizie în procesul nostru de vinificaţie. Din acest echilibru fin între om, natură și tehnolgie se nasc și cresc vinurile de pe Domeniile Prince Matei. În paralel, am început un lung proces de restaurare și conservare a viei vechi. Când moștenești un pământ binecuvântat, când ai în spate o istorie de peste două decenii de excelenţă, ai responsabilitatea de a-l ocroti pentru generaţiile următoare. De aceea, la Domeniile Prince Matei scriem istoria mai departe, cu respect pentru terroir și privirea spre viitor”, se arată pe site-ul cramei.

Plantaţia cramei Domeniilor Franco-Române are 85 de hectare şi este situată în regiunea Dealu Mare, între localităţile Gura Vadului şi Săhăteni. Viţa-de-vie este plantată în pantă şi orientată spre sud, chiar în centrul regiunii, unde climatul este similar cu cel din Burgundia şi permite producerea unor vinuri foarte bună de calitate. Fondatorul Domeniilor Franco-Române, Denis Thomas, a preluat podgoria în anul 2000, conversia plantaţiei la cultura ecologică a început trei ani mai târziu, iar în anul 2006 crama a produs primul vin certificat BIO din România (certificare Ecocert). „La Săhăteni, în Dealu Mare, îmbinăm tehnicile tradiţionale cu tehnologia modernă, pentru a produce vinuri de foarte bună calitate. Cu o suprafaţă de 1.900 mp, crama noastră dispune de instalaţii de vinificaţie şi stocare pentru toate tipurile de vinuri: albe, rozé şi roşii. Deoarece certificarea Ecocert impune proceduri stricte şi în procesul de vinificaţie, avem propriul laborator de analize pentru fiecare etapă de producţie. De asemenea, îmbutelierea şi etichetarea se realizează automatizat. În acest mod, ne asigurăm că toate vinurile obţinute sunt la standarde ridicate de calitate”, se arată pe site-ul cramei.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker