Actualitate

Trei constănțeni reținuți după ce au „uitat” să plătească unui buzoian peste 300 tone de grâu

Trei constănţeni au fost reţinuţi de poliţişti buzoieni pentru 24 de ore sub aspectul comiterii infracţiunii de înşelăciune în urma unor percheziții care au avut loc în ziua 3 octombrie. Poliţiştii de investigare a criminalităţii economice din cadrul I.P.J. Buzău au efectuat 9 verificări domiciliare şi la sediile unor societăţi comerciale de pe raza judeţului Constanţa.

Poliţiştii buzoieni au demarat documentarea activităţii infracţionale a unui grup de şase persoane cu domiciliile pe raza judeţelor Constanţa şi Brăila, din cursul lunii august 2019, când trei dintre aceştia, prin folosirea unor calităţi şi identităţi false, au indus şi menţinut în eroare un agent economic din judeţul Buzău cu ocazia încheierii şi derulării unui contract privind livrarea unei cantităţi de peste 300 tone de cereale, prejudiciul fiind de aproximativ 250.000 de lei. Buzoianul le-a livrat grâul însă constănțenii au uitat să-l mai plătească.

În urma percheziţiilor au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor facturi, contracte, tichete de cântar, avize de însoţire a mărfii – contracte de creditare, bilete la ordin şi telefoane mobile.

La finalizarea acţiunii, în baza mandatelor de aducere emise, persoanele implicate au fost conduse la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău în vederea audierii, trei constănţeni cu vârste cuprinse între 32 şi 52 de ani fiind reţinuţi pentru o perioadă de 24 de ore.

Acţiunile au beneficiat de suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale – Inspectoratul General al Poliţiei Române, în activităţi fiind angrenați și poliţiştii de la Serviciile pentru Acţiuni Speciale Buzău şi Constanţa.

Activitățile se desfășoară într-un dosar aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker