Actualitate

Transilvaniei, pistă de curse pentru buzoieni. Cu ce viteză „zbura” un tânăr

În ultimele 24 de ore,  polițiștii rutieri au aplicat 78 de sancţiuni contravenţionale ca urmare a neregulilor constatate.

În șase situaţii s-a impus şi suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumuri publice, întrucât şoferii s-au angajat în depăşiri riscante, au apăsat prea tare pedala de acceleraţie sau au uitat de importanţa regulilor de prioritate pentru a avea un trafic rutier sigur.

Aparatele radar au înregistrat 29 de autovehicule ce se deplasau cu viteze mai mari decât limitele maxime admise, iar poliţiştii au scos din trafic 11 autovehicule ce prezentau defecţiuni tehnice. 12 şoferi care nu au respectat obligaţia de a purta centura de siguranţă au fost, de asemenea, sancţionaţi contravenţional.

Cea mai mare viteză a fost înregistrată în municipiul Buzău, pe strada Transilvaniei. La volanul autoturismului care a fost prins de radar cu 121 km/h, se afla un buzoian în vârstă de 22 de ani, care a rămas fără permis de conducere. Cu o viteză similară a fost depistat și un șofer ilfovean, în vârstă de 30 de ani, care se afla la volanul autoturismului pe DN2-E85.

În trei situaţii, în care poliţiştii au constatat abateri grave la regimul circulaţiei, au fost întocmite dosare penale. Acestea au vizat conducerea unui autovehicul fără a poseda permis de conducere şi conducere sub influenţa băuturilor alcoolice.

 

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker