Celebrarea începutului de an este printre cele mai vechi sărbători și datează de peste 4.000 de ani, fiind consemnată la vechii babilonieni. Aceștia sărbătoreau Anul Nou la apariția lunii noi, după echinocțiul de primăvară, care coincidea, după actualul calendar, cu perioada dintre 23-25 martie. Și romanii sărbătoreau Anul Nou, iar celebrările, numite Calende, durau trei zile, timp în care oamenii îşi făceau daruri simbolice: dulciuri şi miere, pentru a avea pace, aur şi bani pentru prosperitate sau felinare, pentru un an plin de lumină.
Obiceiuri străvechi s-au perpetuat și la noi, chiar dacă, de multe ori, le facem fără să ne gândim la simbolistica lor. „Anul Nou coincide cu sărbătoarea Sfântului Vasile cel Mare. Trebuie remarcat că în perioada sărbătorilor de iarnă, se face trecerea de la vechi la nou, de la sărbătorirea unor moşi – Andrei, Nicolae, Crăciun – la cei care sunt serbaţi în noul an – Sfântul Vasile. De aici şi ideea împletirii perfecţiunii începuturilor, cu beatitudinea vârstei de aur. În această perioadă se întâlnesc la români cele mai multe tradiţii şi obiceiuri populare, un amestec de vechi şi nou, extrem de preţuite la noi în ţară”, scrie radioromaniacultural.ro.
Pe lângă petrecerea fastuoasă de Revelion, alături de familie sau prieteni, în ținute cât mai impresionante, există și o mulțime de obiceiuri de Anul Nou, menite să marcheze trecere către un nou început: pluguşorul, sorcova, buhaiul, vasilca, jocurile mimice cu măşti de animale sau personaje ţărăneşti, Vergelul, Capra, Ursul, Căiuţii, Cerbul, Berea, Ţurca, Brezaia sau Caledarul de ceapă, pentru a prezenta o enumerare succintă. În toate tradiţiile prezentate sub formă de joc, coregrafia este asigurată de măşti diferite, în funcţie de zonă. Spre exemplu, în Moldova se întâlnesc cele mai multe datini la această sărbătoare, întruchipate de cete de feciori, care prezintă fel şi fel de jocuri şi costumaţii din cele mai variate, colindând, în mod uzual, din casă în casă şi jucând în ritmul fluierăturilor şi strigăturilor sau al muzicii.
În Bucovina, are loc un obicei unic în ţară de Anul Nou: bungherii, costumaţi în uniforme militare asemănătoare generalilor austrieci, jocă în cerc şi produc diferite strigături, fiind acompaniaţi de instrumente de suflat şi tobe.
Iată câteva din tradiţiile româneşti mai cunoscute de Anul Nou:
Sorcova este unul dintre cele mai des întâlnite obiceiuri de Anul Nou, practicat mai ales de copii, care se adună în cete şi, în prima zi a anului, pleacă, mai ales pe la casele cunoscuţilor. Sorcova este la origini o nuia îmbrăcată în hârtie colorată, tăiată şuviţe, împodobită uneori cu flori, tot din hârtie colorată şi ciucuri. După „sorcovire”, care este în esenţă o urare pentru un an mai bun, copiii sunt recompensaţi cu colaci, dulciuri şi bani.
Îngropatul Anului este un ceremonial de înnoire simbolică a timpului, practicat în noaptea dintre ani, de fapt, denumirea care a precedat actualul Revelion. Corespunzător divinităţii şi credinţei că timpul se naşte anual, întinereşte, se maturizează, îmbătrâneşte şi moare, pentru a renaşte după încă 365 de zile, prin obiceiuri şi credinţe care exprimă teama, dezordinea şi haosul, iar după miezul nopţii de Revelion optimismul, veselia, ordinea şi echilibrul, oamenii acordă diverse semnificaţii unor fenomene naturale care evoluează distinct de voinţa fiecăruia.
Capra sau jocul caprei, este întruchiparea unui animal care a simbolizat personificarea prolificităţii zoologice şi a fertilităţii telurice. Capra îşi subordonează, în timpul desfăşurării jocului, toate celelalte personaje, iar în unele zone, jocul apare sub forma unor cete de mai multe capre (Ostra), în altele animalul fiind singur, însoţit doar de cioban, moş şi babă. Capra este întruchipată de o mască sculptată în lemn, cu maxilarul inferior mobil pentru a fi tras cu o sfoară, pentru a clămpăni în timpul dansului. Masca mai conţine două corniţe cu oglinzi, panglici multicolore, hurmuz şi flori şi este fixat într-un băţ-suport care se sprijină pe pământ. Persoana care joacă capra este acoperita cu o ţesătură – scoarţă sau laicer – acoperită de năframe de mătase sau, cum se întâmpla la origini, era îmbrăcată în stuf.
Semănatul este poate cea mai cunoscută tradiție din zona Buzăului. Colindătorii, care pot fi copiii satului sau feciorii în prag de însurătoare, pornesc pe la case. La fiecare oprire, ceata de colindători cântă și urează gazdei o recoltă bună. Pentru asta, urătorii aruncă în curte, în casă și spre gazde, grâu, porumb, orz sau secară pentru ca roadele de pe câmp să fie cât mai bune și cât mai multe.
Vasilca este un obicei de Anul Nou, specific zonei de nord a judeţului Buzău. Tradiţia spune că, după ce este colidat cu „Vasilca” trei ani la rând, flăcăul care nu se însoară este exclus din comunitate. Studii etnografice arată că această tradiţie este mai veche decât „Steaua” sau „Pluguşorul”.
Caledarul de ceapă este un obicei provenit din zona Hunedoarei, pentru a anticipa cum va fi vremea în fiecare lună din anul care urmează. Astfel, în noaptea de Anul Nou, dintr-o ceapă se desfac 12 foi corespunzătoare, în ordine, lunilor anului viitor. În fiecare foaie de ceapă se pune câte o jumătate de linguriţă de sare, iar foile astfel preparate se lasă pe masă, până în dimineaţa Anului Nou. În foile (lunile) în care sarea se topeşte toată, înseamnă că se aşteaptă ploi, iar în caz contrar, lunile respective vor fi secetoase. Acest obicei este practicat și în județul Buzău, iar localnicii iau 12 coji de ceapă sau de nucă iar fiecare va fi asociată unei luni a anului. După ce sunt aranjate într-o copaie de lemn, unde s-a pus inițial mălai, toate cojile sunt presărate cu un strat de sare. Dimineața bătrânii descifrează vremea pe anul viitor: dacă în ghiocul cu ceapă s-a strâns apă, luna va fi ploioasă sau dacă, dimpotrivă, coaja s-a uscat, va fi o lună secetoasă.
„Noaptea dintre ani este așteptată cu nerăbdare și de fetele nemăritate din satele Buzăului. În cele mai multe dintre zone fetele încearcă să își afle sortitul și cât de bogat va fi acesta cu ajutorul tradițiilor din bătrâni. În zona de câmpie, fetele numără pașii de la gardul curții și se opresc la un număr ales inițial, care le poartă noroc, iar pe acel loc lasă un semn. Dacă a doua zi semnul este înghețat, viitorul soț va avea bani și bogăție, dar dacă semnul nu îngheață, fata este sortită unui fecior sărac”, conform vinoinbuzau.ro.
Cele mai multe obiceuri vizează purificarea de spiritele rele și atragerea belșugului, dar unele dintre ele sunt menite să evidențieze cum va fi noul an. Multitudinea tradițiilor, dar și gradul de complexitate al acestora, denotă că străbunii noștri tratau cu seriozitate momentele de la sfârșit de an, iar aceste ritualuri erau practicate cu cea mai mare dedicare. Faptul că s-au perpetuat până astăzi arată, de asemenea, că oricât de mult ne-am moderniza, rădăcinile tradiționale sunt încă puternice, iar o postare pe rețelele de socializare nu va echivala niciodată cu o urare rostită din suflet.
