Înălțarea Sfintei Cruci este a doua mare sărbătoare a lunii septembrie, după Nașterea Maicii Domnului sau Sfânta Maria Mică. Crucea reprezintă în religia creștină un simbol al victoriei asupra morţii şi păcatului. Înălțarea Sfintei Cruci sau Ziua Crucii marchează şi două evenimente solemne: Aflarea Crucii şi înălţarea ei în faţa poporului de către episcopul Macarie al Ierusalimului, la 14 septembrie 335, şi aducerea Sfintei Cruci de la perşi, în 629, în vremea împăratului bizantin Heraclius. Acesta a aşezat-o în Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim. Sărbătoarea aminteşte de viziunea Împăratului Constantin, căruia, în ziua dinaintea luptei cu Maxenţiu, un duşman al creştinilor (307-312), în plină zi, i-a apărut pe cer o cruce formată din stele, cu inscripţia: „Prin acest semn vei învinge”. Împăratul a învins în lupta cu Maxențiu, iar mama lui, după izbândă, a poruncit să fie găsită Sfânta Cruce, la Ierusalim, aproape de Golgota. Acolo au fost descoperite trei cruci identice, cea pe care a fost răstignit Iisus şi două ale tâlharilor ucişi odată cu el.
În tradiția populară, Ziua Crucii, pe 14 septembrie, este considerată şi data care vesteşte sfârşitul verii şi începutul toamnei. Calendarul popular consemnează această zi şi sub alte denumiri, cum ar fi „Cârstovul Viilor” şi „Ziua Şarpelui”, pentru că în zonele deluroase şi sudice, în zonele viticole, marchează începutul culegerii viilor, dar și pentru că se crede că şerpii şi alte reptile încep să se retragă în ascunzişurile subterane, unde vor hiberna până în primăvară.
