Între PSD şi baronii săi s-a creat o relaţie de complicitate de peste 30 de ani. Conducerea partidului le oferea locuri eligibile pe listele electorale, asigurându-le mandate, unora chiar în serie, în fruntea judeţelor – ceea ce implica acces la conducta de bani publici şi crearea de structuri de putere implicit subterane – şi o protecţie de facto în faţa justiţiei, uneori chiar croind sau schimbând legi în favoarea acestora. La rândul lor, baronii aduceau voturi partidului. Dumitru Buzatu, prins zilele trecute în flagrant cu o mită uriaşă, se încadrează în tiparul baronului care împarte discreţionar banul public şi devine posesorul unei averi colosale raportate la statutul de bugetar.
Cazul lui Dumitru Buzatu, președintele Consiliului Județean Vaslui, unul din cele mai sărace judeţe, prins în flagrant luând o mită de 1,25 milioane de lei pentru acordarea unui contract de lucrări publice, nu reprezintă un banal, întâmplător act de corupție, ci un modus operandi al unor baroni PSD (unii scoşi deja definitiv din jocul politic prin condamnări în Justiţie), dar şi pentru mulți dintre cei ajunși, sprijiniţi să ajungă în funcții publice de unde pot măslui licitații, pot decide în mod discreționar cui și pe ce criterii împart banul public. Așa – umflând artificial valoarea contractelor cu dedicație, cu o cotă care să includă și valoarea mitei – le-au crescut averi fabuloase, pe care Agenţia Naţională de Integritate nu le mai verifică de multă vreme, așa se explică, pe de o parte, osificarea lor în instituții publice şi în structurile de comandă de partid, așa se explică, pe de altă parte, lucrările publice făcute în bătaie de joc, în baza unor contracte intenționat prost întocmite din care statul este mai întotdeauna perdantul, şi spolierea bugetului public.
Dacă în anii de început ai PSD (ca FSN, FDSN, PDSR), sub conducerea lui Ion Iliescu, a fost perioada în care oameni din fosta nomenclatură comunistă au fost puși în vârful noii Românii democratice și „cumpărați” cu sinecuri și hălci din țară pentru a tăcea și a-i sprijini în fața justiției pe artizanii unui regim început prin confiscarea Revoluţiei şi prin crimă – scriam acum câțiva ani, într-un editorial intitulat „PSD, de la autocrație, prin corupție endemică, spre autocrație” – în perioada în care PSD a fost condus de Adrian Năstase s-a consolidat oligarhia. Baronii de partid au primit bani și putere de la stăpânii României de atunci, legându-se unii de alții printr-un sistem de complicități perfide, prin îndatorare și tolerare reciproce. Aceea a fost perioada în care corupția devenise endemică, perioada în care s-au strâns marile averi ilicite, multe dovedite ulterior de justiţie a avea la bază corupţia şi furtul.
Sub Mircea Geoană, raptul baronimii din PSD se mai temperase. Nu pe motiv de conștiință, ci pentru că era perioada în care, în opoziție fiind, PSD fusese decuplat de la conducta de bani publici. În plus, DNA începuse să lucreze în forță, dovedind corupția unor foști puternici ai zilei, pe care nu și i-ar fi imaginat nimeni, în perioada lor de glorie, că ar putea fi măcar deranjați cu o invitație la vreun Parchet.
În epoca Victor Ponta a fost de notorietate atitudinea amical-protectoare a acestuia faţă de corupţii din partid. În 2012, PSD se aventurase până la punerea în scenă a unei încercări de lovitură de stat doar pentru a-și scăpa penalii și pe acoliții acestora de problemele din Justiție. Premierul Ponta, pregătit să ajungă la Cotroceni, dădea de înţeles, sfidător, că baronii săi puşcăriabili sunt mai importanţi și decât partenerii strategici ai României, când SUA anunţau că, în colaborare cu UE, se vor concentra pe lupta împotriva corupţiei în Europa Centrală şi de Est. Odată cu înfrângerea la prezidențiale, în decembrie 2014, Victor Ponta le-a devenit însă inutil. De la acel moment a mai fost doar un pas până la pierderea conducerii partidului. Ulterior, în 2018, după ce pornise pe un alt drum, cu PRO România, Victor Ponta spunea că, de fapt, baronii au fost blestemul PSD-ului: „Sunt genul de oameni politici care controlează – prin nişte metode folosite în politică – câte un judeţ, voturile de acolo, folosesc sărăcia unor oameni sau lipsa de coloană vertebrală a altora şi controlează voturile (…) Nici ei nu au putut fără mine, dar nici noi nu am putut să ne detaşăm de ei, pentru că ne spuneau de fiecare dată: <Noi suntem cei care aduc voturi şi fără noi nu puteţi avea Guvern>. Până la urmă, ăsta a fost blestemul PSD-ului”.
Sub „patronatul” lui Liviu Dragnea, PSD a devenit avocatul unui singur om, cu probleme penale. Misiunea principală a partidului a fost să-l scape pe Liviu Drganea de pușcărie – şi, o dată cu el, colateral, și pe alții. Iar pentru asta forul de conducere al partidului i-a dat mână liberă să-și pună la picioare Guvern, Parlament și o serie de instituții ale statului, să declare război împotriva celor pe care nu și le putea subordona și care erau percepute drept „culpabile” pentru situația sa judiciară, pe care el și camarila sa la încadra în sintagma de „stat paralel”.
Iată că acum, sub conducerea lui Marcel Ciolacu, structura de comandă a PSD pare să-şi fi schimbat atitudinea faţă de membrii de partid cu probleme penale, delimitându-se ferm şi rapid de ei ba, mai mult, ca în cazul lui Dumitru Buzatu, recurgând – unii acuză că nedemocratic, prin încălcarea prezumţiei de nevinovăţie – la excluderea din partid. „Nimeni care are o problemă penală nu va candida din partea PSD, nimeni care este trimis în judecată nu se va regăsi pe listele PSD”, declara Marcel Ciolacu, la câteva zile după flagrantul DNA şi arestarea lui Dumitru Buzatu. Se schimbă, aşadar, relaţia PSD cu baronii, cu membrii de partid cu probleme penale? Sau este doar un joc de imagine din partea lui Marcel Ciolacu, un moment oportun de înlăturare de pe scenă a unui exponent al unei alte găşti politice? Ori o acţiune de „captatio benevolentiae” din partea lui generată de o posibilă vulnerabilitate a sa? Vom vedea urmărind linia politică trasată partidului, raportarea la situaţii similare.
Text publicat în „Puterea a cincea”
